Cei mai frumosi ani

Acum cateva luni, la meciul Unirea Urziceni – Liverpool, am calcat iarasi pe Ghencea dupa o perioada foarte lunga in care n-am mai fost, alungat de maimutoiul de la loja din mijloc. Motivul principal a fost Torres (cine ma cunoaste stie ca e jucatorul meu favorit), pe care aveam prima oara ocazia sa-l vad live. In schimb, cand m-am apropiat de stadion, n-am putut sa nu simt un pic de emotie cand mi-am adus aminte de anii frumosi petrecuti in tribune.

Acum 6 ani si ceva, la doar doua luni dupa ce poposisem in Bucuresti, la facultate, pe 6 noiembrie 2003, paseam pentru prima oara pe Ghencea. Pe o vreme infecta, Steaua termina 1-1 cu Liverpool. Desi in retur a pierdut calificarea, a fost prima oara dupa multi, multi ani cand o echipa romaneasca a fost aproape sa ajunga in “primavara europeana”, care devenise un fel de Fata Morgana pe vremea aia.

La momentul respectiv, nu aveam de unde sa stiu ca, pentru Steaua, vor urma cei mai frumosi 3 ani de dupa revolutie, cu doua campionate castigate si cu niste campanii europene de neuitat. Si nu pot decat sa ma bucur ca am fost parte din acesti ani frumosi, de-acolo de pe stadion. Da, am stat 4 ore intr-o ploaie torentiala, ud pana la oase, la meciul cu Valencia (probabil cel mai frumos meci pe care l-am trait si-l voi trai in viata asta, si-acum mi se face pielea gaina cand imi aduc aminte), am cantat 3 ore sub zapada la meciul amanat cu Villareal, am urlat de bucurie cand Steaua pur si simplu distrugea Betis, am plans dupa meciul cu Middlesborough, am tremurat de emotie la auzul imnului Ligii Campionilor dupa meciul cu Standard, m-am ciupit sa fiu sigur ca nu visez dupa 1-4 cu Dinamo Kiev si am vazut echipe imense ca Real sau Bayern pe Ghencea.

In timpul asta, am avut ocazia sa vad niste antrenori si niste jucatori care, desi nu valorau milioane de euro, au reusit, de-a lungul a cateva sezoane incredibile, sa ma faca faca fericit pe mine si pe alte cateva milioane de stelisti/romani. Steaua pragmatica a lui Zenga, desi nu foarte spectaculoasa, cu un Dorinel Munteanu la apus de cariera dar foarte sufletist, a batut Valencia si-a castigat un campionat. Steaua lui Protasov, poate cea mai frumoasa echipa din ultimii 20 de ani, care, desi nu a impresionat la performante, avea un joc pur si simplu fascinant (mi-aduc aminte de jocul perfect din meciul cu Lens de la Bucuresti). Steaua lui Olaroiu, desi nu foarte placuta la vedere, a castigat un campionat si-a jucat o semifinala de Cupa UEFA. Jucatori, nu mai zic, au fost atatia: Radoi, Dica (“Du-te Dica, du-te!”), Victoras Iacob, Petre Marin, Thereau, Andrei Cristea, Ogararu, Bostina, Goian, Ghionea si multi altii.

Apoi, toate astea se pare ca s-au urcat la capul celui cu ocupatii legate de ovine, pentru ca, dupa sezonul 2006-2007, a inceput sa-si bata joc si sa alunge milioane de fani (printre care si eu) departe de Steaua si de toate bucuriile pe care echipa asta ni le-a adus.

De ce am scris toate astea? Pentru ca tot ce-am enumerat pana acum (antrenori, jucatori, rezultate) au un singur lucru in comun (ma rog, in afara de ciobanul din loja) si anume Mihai Stoica. Sau MM Stoica. Coincidenta ca Steaua a avut cea mai buna perioada intre 2003 si 2007, iar MM a fost in conducerea echipei intre 2002 si 2007? Coincidenta ca Unirea Urziceni condusa de el a uimit toata Romania cu titlul castigat anul trecut si cu evolutia uimitoare din Champions League? Sunt convins ca nu. Ei bine, de ieri, MM are blog, unde deja a inceput sa scrie cate ceva din dedesubturile ocuptiei lui. Ma bucur ca a luat decizia asta, sper ca nu o sa ii treaca repede si vreau sa aflu mai multe, pe parcurs, despre unul dintre oamenii din fotbalul romanesc pe care ii apreciez cel mai mult si pe care sper sa-l vad iarasi, intr-o buna zi, la carma Stelei, facand iarasi Ghencea arhiplina inclusiv la un meci cu ultima clasata.

Bine-ai venit, MM Stoica!

Amical de lux la fotbal, cu echipa locala Nucet

Sambata, 4 aprilie, la ora 11 (plus minus 5 minute), pe stadionul local din Nucet, Dambovita, echipa din localitate a intalnit, intr-un meci amical de lux, o selectionata de vis de amatori din Bucuresti. De la oaspeti, cel mai cunoscut jucator a fost, fara doar si poate, numarul 6, Vlad Balan. Dupa modelul Barcelonei, oaspetii au refuzat nenumarati sponsori si au jucat cu tricouri inscriptionate cu Asociatia Umanitate, toate incasarile mergand spre aceasta asociatie.

Meciul a inceput intr-o nota de dominare a gazdelor care au pus presiune pe adversar, dar defensiva oaspetilor, condusa magistral de Balan, a reusit sa tina piept cu brio. Asta pana prin minutul 15 cand, pe fondul unei greseli de portar, gazdele deschid scorul prin cel mai periculor om al lor, numarul 9. Oaspetii nu reusesc sa-si revina si, cateva minute mai tarziu, gazdele lovesc iar, pe un contraatac atacantul dreapta reusind sa il invinga pe portar cu un sut bine plasat la coltul scurt.

Acesta a fost momentul in care oaspetii incep sa se adune si, dupa cateva actiuni mai mult sau mai putin coerente, cel mai activ jucator este busculat in careu iar arbitrul dicteaza lovitura de pedeapsa. Gazdele protesteaza pentru ca arbitrul, care printre altele e neam cu Balan de la oaspeti, n-a judecat corect faza iar reluarile par sa-l contrazica pe central. Se pare ca cineva e sus si vede, pentru ca penalty-ul este irosit de capitanul bucurestenilor, care executa foarte slab.

Simtind glontul cum le-a trecut pe langa ureche, gazdele incep din nou sa atace si, cateva minute mai tarziu, tusierul nu vede un offside care era evident din elicopter si numarul 9 reuseste sa majoreze scorul la 3-0. Cateva minute mai tarziu, pe fondul unei nesincronizari in apararea oaspetilor, acestia reusesc sa mai marcheze inca in gol, asa ca tabela arata la pauza un neverosimil 4-0. A fost momentul in care suporterii oaspetilor (majoritatea fete), veniti in deplasare cu echipa, de la Bucuresti, au inceput sa aiba o atitudine ostila si sa afiseze bannere acuzatoare, de genul asta.

Dupa ce, la pauza, antrenorul oaspetilor si-a bagat jucatorii in sedinta, acestia au parut complet schimbati si mult mai motivati in actul secund. Apararea a efectuat un joc la offside impecabil iar in atac au reusit sa puna presiune pe adversari. Asa ca, firesc, in minutul 62, numarul 9 de la oaspeti preia frumos in careul advers, dribleaza adversarul, carui nu-i ramane de facut decat sa atinga mingea cu mana si se fluiera hent si lovitura de pedeapsa. Cum jucatorii se temeau de presiunea suporterilor, Balan ia hotarat mingea, ca Lacatus la Sevilla, si il executa cu sange rece pe portarul advers, cu un sut bine plasat in dreapta acestuia. 4-1 si oaspetii incep sa spere.

Dar sperantele le sunt naruite cateva minute mai tarziu, cand numarul 9 scapa pe contraatac si Balan, desi a alergat langa el de la mijlocul terenului, nu a reusit sa impiedice un nou gol, ducand scorul la 5-1. Oaspetii au reusit sa-si creeze o sumedenie de ocazii pana la final, dar una singura a fost materializata, in minutul 81, cand portarul gazdelor este invins cu un sut sec din interiorul careului de 16 metri. Asadar, scorul final a fost 5-2 pentru gazde, insa oaspetii au lasat o impresie foarte buna, la berea de dupa meci primind invitatie de la patronul echipei dintr-un sat vecin de a sustine un amical de lux si in aceasta localitate. Detaliile urmeaza a fi stabilite in curand, dar se pare ca evenimentul va avea loc dupa Paste.

Desi n-au fost cine stie ce conditii (terenul putin denivelat, iarba asa si-asa), fotbalul a fost foarte, foarte fain. Pacat ca n-am fost obisnuit cu efortul enorm depus, si pe final de reprize m-au cam lasat picioarele. Dar mi-am revenit revenit dupa meci, la o bere. Dar oricum, la vremea superba de-atunci, a fost un mod excelent de-a incepe weekendul: miscare, fotbal, prieteni, bere…nota 10. Si da, stiu, as fi putut fi un jurnalist sportiv de succes :D

Chelsea – Liverpool, ce meci!

In timp ce fotbalului romanesc ii ajunge noroiul pana peste cap si singurele subiecte notabile sunt arestarile DNA-ului (Gigi, Penescu de la Arges si Costica “Valcea”), din fericire avem parte din cand in cand de Champions League. Etapele eliminatorii. Care au oferit, in fiecare an, seri magice. Iar Chelsea – Liverpool a fost inca unul dintre acele meciuri care m-a facut sa-mi para rau ca nu m-am nascut suporterul uneia dintre echipele astora. Sunt fan 100% Fernando Torres de cativa ani, de cand facea senzatie la Atletico Madrid, asa ca de vreo doi ani, indirect, sunt fanul celor de la Liverpool. In seara asta Torres a fost cel mai slab de pe teren, cred, dar meciul a fost splendid.

0-2 dupa jumatate de ora si lui Liverpool ii mai trebuia un singur gol ca sa se califice in semifinale. In repriza a doua, au urmat 3 goluri de-ale lui Chelsea si Liverpool parea ingropata. Dar, in mai putin de 5 minute, reusesc 2 goluri si, in minutul 80, scorul era 4-3, si Liverpool avea nevoie iar de doar un singur gol ca sa mearga mai departe. Din pacate, golul a venit pentru Chelsea, iar meciul s-a terminat 4-4. Vorba comentatorului de la Pro TV, cine-ar fi crezut ca Liverpool o sa dea 4 goluri si nu se va califica. Dar cine-a mers mai departe nu prea conteaza. Important e ca am vazut un meci fantastic, la un nivel la care o echipa romaneasca nu va ajunge in urmatorii cativa zeci de ani. Ce urmeaza dupa asta? Gaz Metan Medias – Steaua, vineri. Cine dracu mai are chef sa se uite, dupa ce-am vazut in seara asta?

Finala UEFA din 2012, la Bucuresti

Buun, astazi UEFA a anuntat ca finala Cupei UEFA (sau Europa League, sau cum dracu’ o sa-i zica) o sa fie la Bucuresti. Sportiv, ne doare undeva de finala, ca in mod cert n-o sa avem o echipa acolo, iar cele care-o sa joace n-o sa prezinte absolut nici un interes (doar, prin vreun mare noroc, sa ajunga vreuna gen Milan sau mai stiu eu). Probabil ca o sa scoatem si ceva bani din asta (cateva zeci de mii de straini, pusi pe mancat, baut, mers la curve, etc.) Bineinteles, ca deja au inceput declaratiile pompoase de genul, “e o victorie a Romaniei si a Bucurestiul”, “e o sansa extraordinara pentru Bucuresti”, “poate creste enorm imaginea Romaniei”. Sanchi, in afara faptului ca echipa lor a castigat sau pierdut o finala de cupa europeana, nu cred ca strainii aia care-o sa vina la meci o sa fie atat de marcati de Bucuresti.

Eu, in schimb, ma bucur pentru o singura chestie. De frica sa nu ne facem de cacat, probabil ca o sa se puna Oprescu pe asfaltat, vopsit, varuit, curatat sau gasit o solutie de a se-ajunge mai repede de la aeroport in oras. Chiar daca o sa fie facute toate cu juma de an inainte de finala, macar de-atunci incolo o sa ramana si Bucurestiul asta cu ceva.

A, si inca o chestie. Cata carne si-a luat de-a lungul timpului Mircea Sandu, sunt convins ca decizia asta i se datoreaza in mare masura si ca o sa ne fie bine tare de tot cu el acolo.

Insulele Feroe – Romania

Jenant. Nici nu mai conteaza rezultatul final atunci cand niste bucatari, mecanici, zidari au 3 cornere si 2 lovituri libere in ultimele 5 minute.

Pacat

La cum am jucat in primele doua meciuri, meritam mai mult, la cum am jucat in seara asta cu Olanda, am primit exact ce meritam. Asta e, mergem mai departe, si sa speram ca peste 2 ani, pe vremea asta, vom avea din nou ocazia sa ne strangem milioane in piete/terase/baruri si sa strigam “Hai Romania!”.