Fetele de la Salonul Auto Moto 2014

Ultima oară când am fost la un salon auto în România a fost acum vreo doi sau trei ani, tot în Piața Constituției. Mă rog, vorba vine salon, că-i mai mult o parcare băgată într-un cort. Țin minte că atunci, pe lângă faptul că nu era nimic interesant, m-a mai și oprit poliția când am plecat, că vorbeam la telefon, și mi-am luat amendă. O fi printre puținele evenimente auto din România, dar după ce am văzut Geneva, Frankfurt sau Paris, cam greu să apreciezi ce se întâmplă în corturile din fața Casei Poporului.

În fine, ideea e că anul asta am vrut să merg să mai văd care-i treaba și dacă s-a mai schimbat ceva, așa că vineri l-am luat de-o aripă pe prietenul Marius (cu tot cu camerele lui minunate) și am dat o tură pe-acolo, pentru că în weekend mă așteptam să fie un pic aglomerat. Nu mă așteptam la mare lucru, ținând cont că am văzut invitații moca trimise cu facturile UPC, iar eu am primit vreo 3 sms-uri care mă anunțau că pot să intru gratuit, doar arătându-le la intrare. Interesant a fost că atunci când am intrat, după ce-am arătat invitațiile de la UPC (noroc cu mama, că eu am de la Romtelecom), duduia de-acolo m-a întrebat de unde o am. Sper totuși că făcea un sondaj, ceva, și nu că voia să vadă dacă n-am făcut rost de ea pe șustache.

Treaba e că la salon, nimic deosebit. Mulți producători lipsă, cum ar fi BMW, aproape toți japonezii în afară de Honda, iar din grupul Volkswagen au fost doar Seat și Skoda. În condițiile astea Mercedes a cam fost tata lor, cu S-ul și cu C-ul nou. Dar în rest, cam atât.

Și cum la mașini cam slăbuță treaba, hai să facem poze la femei. Din punctul ăsta de vedere, the Oscar goes to Opel, care-a avut niște fete tare finuțe (mai sunt poze la sfârșitul articolului).

Notă: Editarea la poze am făcut-o eu, așa că nu săriți cu bolovani.

Opel Salon Auto Moto 2014 03

Au mai fost câteva prezențe interesante, dar cele de la Ford (care care sunt călare pe mașina roșie și au “BDT” în fundal) au fost haioase. Zici că erau venite fix din club, pentru că atunci când Marius le-a rugat să stea la poză, au băgat duckface-ul instant (cred că-l au setat by default când văd o camera foto). A, și hostessele, adică tipele în blugi scurți și cămăși negre, aveau un soi de concurs, pentru că primeai un talon când intrai și trebuia să o votezi pe cea care îți plăcea cel mai mult. În afară că te băteau la cap vreo două, trei, n-am înțeles rostul. Ca idee, și eu și Marius am votat-o pe 19, care poate fi văzută un pic mai jos (drăguță, dar decizia a fost destul de ușoară).

Ford Salon Auto Moto 2014 02

Mercedes Salon Auto Moto 2014 01

Hostess Salon Auto Moto 2014 05

HCA Salon Auto Moto 2014 02

HCA Salon Auto Moto 2014 01

Honda Salon Auto Moto 2014

Și mai era și cucoana asta, care habar n-am ce căuta pe-acolo:

Salon Auto Moto 2014

Și ca să nu fac ditamai cârnatul de poze, aici le-aveți pe toate:

Dacă ți-a plăcut această postare minunată și vrei să afli când mai scriu ceva nou, poate vrei să te abonezi. E moca. Și nici nu scriu foarte des, deci n-o să te stresez cu mailurile prea mult.
  • Marius 8 April 2014, 2:01 pm

    Asa, Balanes! Da-ma in vileag! Votul e secret, bah!

    Reply
  • Vlad 8 April 2014, 2:15 pm

    Lasa, ma, sa stie toata lumea!!

    Reply
  • silviu 8 April 2014, 3:43 pm

    cam putine poze :)….sau nu ai spatiu pe blog :)

    Reply
  • Vlad 8 April 2014, 5:59 pm

    Pai daca mai multe fete n-au fost :)

    Reply

Ca să lași un comentariu, folosește formularul ăsta: