Weekend superb la Raliul Sibiului

Nu pot sa zic ca am fost vreodata un fan inrait al raliurilor, desi intotdeauna mi s-a parut unul dintre cele mai fascinante motorsporturi (ca sa nu mai zic ca am jucat Colin McRae 2 de mi-au sarit capacele). Ei bine, weekendul trecut am avut sansa sa vad ce inseamna cu adevarat sportul asta si nu numai.

Vineri dimineata, la 6 jumate si dupa vreo 2 ore de somn, m-am urcat in masina cu varu si ne-am pornit spre Sibiu sa vedem Raliul Sibiului, invitati fiind de catre Citroen (partenerul competitiei). Primul eveniment la care-am participat a fost Super Speciala, fiind practic primul meu contact live cu un raliu. Desi ne-a plouat putin inainte (doua poze in care apar in toata splendoarea mea aici si aici), am gasit un loc numai bun de cascat gura, undeva in mijlocul traseului si apoi ne-am uitat la baieti cum se dau. Nu prea eram noi familiarizati cu regulamentul exact al super specialelor, asa ca nu ne-am dat seama cine-a castigat, dar spectacolul a fost pe cinste.

Dupa un somn bun, a doua zi a fost o zi de relaxare. Eram rupti de somn vineri noaptea, asa ca am dormit destul de mult sambata, si nu am mai ajuns la celelalte etape ale raliului. In schimb, ne-am relaxat pe la hotel (piscina, sauna and shit). Am stat la acelasi hotel ca in deplasarea cu Mercedes de acum cateva luni, hotel ce-a avut mare petrecere de rebranduire vineri seara. A fost destul de interesant sa ‘navigam’ in pantaloni scurti si-n adidasi printre o multime de oameni imbracati la zece ace (inclusiv draga noastra ministra, Elena Udrea), chiar ne-am simtit speciali :D

Seara in schimb, dupa cina, am hotarat sa mergem la petrecerea after-rally dintr-un club din Sibiu, Liquid pe numele lui (chiar e un club misto), de unde, desi ne-am propus sa nu stam mult, am plecat in jur de 4 jumate. Si numa’ bine ca duminica ne-am trezit la 8 pentru cea mai tare activitate a weekendului, adica datul cu masina de raliu (un Citroen C2R2 Max), alaturi de Phillippe Bugalski, unul dintre cei mai experimentati piloti ai Citroen.

Desi am fost doar co-pilot, a fost incredibil si mi-a confirmat ce am zis si la inceputul postului, ca raliul este in mod clar unul dintre cele mai tari competitii cu masini. Singurul motiv pentru care m-as mai fi dat jos din masina aia ar fi fost ca sa trec pe locul soferului, dar din pacate nu s-a putut, asa ca m-am multumit doar cu cateva ture de super speciala. Si daca inainte de treaba asta imi propusesem oricum sa merg sa fac o scoala de pilotaj (ma gandisem la Titi Aur, dar este destul de scump), acum in mod cert o sa urc asta in lista de prioritati.

Oricum, ideea e ca a fost un weekend foarte misto; am urcat pentru prima oara in viata mea intr-o masina de raliu, am cunoscut multi oameni faini (printre ei si Simon Jean Joseph, dublu campion european de raliu si actualul director competitii clienti de la Citroen) si m-am simtit foarte bine. A, si am apucat sa conduc un pic noul Citroen C3 Picasso, o masina incredibil de funky, pe care o sa o iau zilele astea pentru un test mai in amanunt. Bineinteles, toate astea nu erau posibile fara Citroen, caruia trebuie sa-i multumim, in special Laurei.

Restul pozelor (nu-s foarte multe) aici.

La mare cu blogerii/twitteristii

Prima oara ma suna varu’ sambata seara pe la 10-11 si-mi zice “ba, in 4 ore plecam la mare, te bagi?”. Bineinteles c-am zis ca da, mai ales ca de vreo doua saptamani visam numai la o baie in mare. Totusi plecarea s-a amanat pentru luni dimineata, cand impreuna cu alti sapte twitteristi ne-am urcat in doua masini, una dintre ele fiind un BMW seria 3 facelift touring (adica break), ocazie cu care-am si testat masina. Eu i-am avut pasageri pe Adi, Buddha si Diana, in timp ce cu Bobby au mers Corina, Sorin si Iulian si Iuliana.

Cum am zis ca traseul obisnuit spre mare e prea boring, am luat-o pe o ruta alternativa, adica prin Calarasi, am trecut Dunarea cu bacul la Ostrov, Adamclisi, Negru Voda, Mangalia. A fost misto traseul, mai ales ca n-am fost niciodata pe-acolo. Ruinele de la Adamclisi sunt…ca niste ruine, iar ‘ghidul’ de-acolo, nea Soare, ne-a/m-a delectat cu detalii picante din istoria cetatii si nu numai.

Si in sfarsit am ajuns la mare, unde-am hotarat sa ne oprim la 2 Mai sa facem baie si, dupa ce-am facut un pic de slalom printre nudisti, in sfarsit am ajuns anul asta sa fac o baie. Cam multi bolovani pe fund, dar apa a fost excelenta. Si cum totusi imi mersese prea bine in ziua aia, trebuia sa se intample ceva prost si sa rada toata lumea de mine. Cum eram toti rupti de foame, ne-am dus la o terasa de pe plaja de la 2 Mai, unde, intr-un moment nefericit, am hotarat sa aleg saramura de chefal. Iar aceasta saramura de chefal, care nu e cu nimic deosebit de orice alt peste (in afara ca-i mult mai mare decat o hamsie), a costat frumoasa suma de 81 de roni. Super. Am reusit performanta ca intr-o carciuma vai capul ei din 2 Mai sa mananc mai scump decat am mancat vreodata in Bucuresti (ca am mai avut si ciorba si bauturi in afara de micul Flipper). Da’ nu-i nimic, la valoarea mea…

Si in sfarsit am ajuns la destinatia noastra, adicatelea Vama, unde negociatorii nostri de top, Adi si Buddha au gasit cazare la vila Doriana. Cazarea a fost foarte ok la pret si la conditii, singurele chestii naspa fiind caldura infernala de dimineata (la camerele cu vedere la mare) si peretii cam subtiri, care nu prea iti permit secrete cu restul locatarilor. In fine, dupa un dus si putina odihna am plecat pe plaja, unde-am baut o bere, doua, trei, am dansat, ne-am minunat de calitatile acestui Michael Flatley al blogosferei care este Ciubotaru, am ras mult, unii au facut baie, etc.

A doua zi ne-am trezit de dimineata, am mai facut o baie scurta si in Vama (apa foarte misto si aici) si apoi ne-am urnit spre Bucuresti. Oricum, a fost o micro-vacanta foarte faina, m-am simtit bine si parca n-as mai fi plecat de la mare nici mort. Cred ca mi-e cam dor de o vacanta de-aia in care sa stau cateva zile bune fara sa fac nimic, doar cu burta la soare, sa fac baie si sa beau un suc rece cu gheata.

LE: Ah, si era sa uit…ca in fiecare deplasare, bineinteles ca s-a gasit cineva sa imi faca o poza perfecta pentru hi5 :D

Pozele-s facute de Adi si Sorin.

LLE: Au mai scris de escapada Adi, Buddha, Corina si Sorin.

Mercedes arata ca nu toate E-urile sunt daunatoare

Lansarea noii Clase E de la Mercedes a fost primul eveniment de genul asta la care am fost prezent, si tre’ sa spun ca m-am simtit foarte bine. Ce s-a intamplat mai exact? Pai, pe scurt, vineri dimineata am plecat din Bucuresti vreo 20 de masini (Clasa E toate, bineinteles), am luat-o pe Valea Oltului, ne-am oprit pentru o noapte la Sibiu, iar sambata dimineata am pornit spre Brasov, unde, dupa ce-am mancat, ne-am indreptat inapoi spre Bucuresti.

In astea doua zile am fost cu 3 masini, un 3 litri pe motorina, unul tot de 3 litri, dar pe benzina si un 2.2 litri motorina (din pacate, erau si doua E500 cu cate 388 de caluti, dar s-au trezit altii mai devreme si nu le-am mai prins). De condus, le-am condus doar pe ultimele doua si nu cred ca-i greu de ghicit care mi-a placut mai mult. Cel de 3 litri pe benzina, pe langa faptul ca reactioneaza cam cum te-ai astepta sa reactioneze un motor de aproape 250 de cai, are si un sunet demential, mai ales in depasiri cand apesi pedala pana la fund si intra si kickdownul, cand chiar nu mai ai nevoie de alta muzica. Chiar fascinant. Si o alta chestie care mi-a placut foarte mult a fost suportul lateral activ (nu am retinut exact cum se cheama in cartea tehnica) la scaune. Ce face chestia asta? Pai, atunci cand schimbi directia de mers (fie ca schimbi banda mai agresiv, fie ca iei o curba), “bratele” scaunului se strang astfel incat minunatul tau spate sa nu se miste. Foarte tare! Iar pe 220, pe care l-am condus ultimul, chiar i-am simtit lipsa. Si apropo de 220, nu stiu daca e din cauza ca l-am condus dupa 350-ul pe benzina, dar mi s-a parut putin cam lenes pentru o masina de calibrul asta (iar masina, pe alocuri plictisitoare). In fine, cam atat deocamdata despre masina, mai multe o sa scriu in review-ul pentru rpmgo si varu’ in reviewul lui.

Cat despre calatorie, cum ziceam, a fost foarte fun. Am mers in masina cu varu’ si cu Micul Presedinte si bineinteles ca nu ne-am plictisit deloc. Poate doar Razvan se mai plictisea din cand in cand, cand ne mai uita Dumnezeu (pe mine si pe varu’) vorbind de-ale noastre. Desi cred ca a fost ok si i-au priit, mai ales ca se afla la inceput de bloggerit si era curios sa afle multe. La Sibiu am avut parte de o cazare de nota 10 (sau ma rog, de 5 stele, ca sa fiu in tema) la Palace Resort. Am avut si niste vouchere pentru Spa, dar n-am prea avut timp sa trecem pe-acolo (duty called, iar seara am coborat la restaurantul hotelului unde-am bagat la ghiozdan si am socializat cu lumea de-acolo).

O singura problema am avut-o la hotel, si-anume formatia care-a cantat seara, la cina. Iar chestia asta am observat-o in toate localurile cu formatie live. De ce naiba e muzica data atat de tare? Adica, ok, muzica live, e faina, e interesanta, dar cand tre’ sa tipi din totii rarunchii ca sa te-auda cel de langa tine, parca nu e ok. Mai ales intr-un restaurant, unde se presupune ca lumea nu vine la concert, ci ca sa manance/discute. Si-acum sunt ragusit dupa vineri seara. Si apropo de mancare, hai sa va zic si pe unde-am oprit sa mancam: vineri am oprit la Class parca, un restaurant din Brezoi, de pe Valea Oltului, care nu prea ne-a dat pe spate, singurul avantaj fiind ca, dupa restaurant, am gasit o zona frumusica de facut cateva poze (galeria) si cred ca aici mi-au iesit cele mai misto poze de interior de cand pozez masini (nu c-as fi vreo mare scula de fotograf, dar astea chiar imi plac). Iar sambata am mancat la Prato, prin Piata Sfatului din Brasov, care-a fost foarte misto si-l recomand (nu am idee care sunt preturile, dar nu cred ca-i foarte ieftin).

Pe drumul dintre Brasov si Bucuresti am scapat de Bobby (care-a ramas la Geek Meet in Brasov) si de Razvan (care-a venit cu Oana de la Mercedes) si, in sfarsit, am avut o companie placuta, adica pe Suzana de la Millenium. Foarte interesant de observat a fost reactia celor din jur la vederea noastra. Adica, ce parere ati avea voi de unu’ mai bronzat (dac-asa m-a facut mama!), la volanul unui Mercedes nou nout (n-avea nici un indiciu ca ar fi masina de drive test) cu o tipa frumoasa in dreapta. Exact! A fost foarte fun de imaginat cam ce reactii si ce apelative primim de la cei din jur. Asta apropo de prejudecatile existente in Romania si cat pot dauna ele unui brand gen Mercedes (”nu-mi iau de-ala ca au toti tiganii!”). Pe langa asta, asa cum zice si Razvan in postul lui, drumul n-a fost lipsit de peripetii, dar pana la urma astea sunt sarea si piperul oricarei deplasari. Ma rog, s-ar putea sa ma mai fi si prins vreo doua radare pe drum, dar asta e, vedem peste cateva luni, sper sa nu primesc vreun telefon de la cei de la Mercedes, asa cum am primit de la Subaru, care m-au fericit destul de recent cu o amenda primita asta vara, cand am condus Foresterul.

Oricum, ideea e ca am avut un inceput de weekend frumos, iar evenimentul Mercedes a fost foarte fun si sper ca nu i-am speriat prea tare si ne vor mai chema si data viitoare :)

Primele impresii din Paris

- toata lumea-i a naibii de-amabila, nu te scot din “bonjooour”, “mersi”, “bon soir”, “au revoir”. Daca o mai si rupi putin in franceza, au zambetul pana la urechi (traiasca profa de franceza!);

- dealerii Mini si Smart cred ca sunt cei mai fericiti;

- daca stii Arcul de Triumf din Bucuresti, nu mai are rost sa bati drumul pana la asta de-aici;

- Tour Eiffel, Notre Dame, Louvre, Arche de la Defense merita (bineinteles, cu zecile de japonezi aferenti); panorama de pe Arche si de pe Eiffel (mai ales noaptea, pe ultimul) e fantastica;

- incredibil cat de multe cafenele si restaurante pot sa fie;

- am trecut pe langa o agentie imobiliara si un apartament de 2 camere de 43 mp, aflat pe unde e hotelul meu, la 5 minute de mers de tour eiffel, costa 460,000 de euro. Cam scump, dar totusi, cand iesi din casa dai de unul dintre cele mai celebre monumente din lume, nu de Ikea sau de gradina zoologica.

- fascinant sa vezi asiatici, negri si albi gramada. Bineinteles, femeile sunt la fel de interesante. Nasol ca nu pot sa-ti dai seama care-s frantuzoaice get beget. Ca sa vezi daca-s frumoase, cred ca trebuie mers intr-o zona cu mai putini turisti.

- politaii-s ca la noi…pornesc sirenele pana trec de intersectie;

- masinile pe GPL au reduceri de pana la 50% in unele parcari;

- n-am intrat, dar Centre George Pompidou is a big piece of shit; se potriveste ca nuca-n perete cu zona.

Cam atat deocamdata, revin cu mai multe chestii si poze mai incolo. De maine, incepe salonul, deci mana la treaba.

Nu numai la noi exista incompetenti

Acum ceva timp, scriam cum am fost ignorati la SIAB de catre organizatori si cat de usor ne-a fost sa obtinem acreditare la salonul auto de la Geneva. Atunci am zis ca suntem in urma fata de restul Europei, dar uite ca nu e asa si ca mai sunt incompetenti si pe la ei.

Pe la inceputul lui august am vrut sa rezolv cu acreditarea pentru salonul auto de la Paris, de la inceputul lui octombrie. Contactat oamenii de la salon, primit raspuns intr-o engleza de balta, trimis formularul necesar, primit asigurari ca in cateva zile vine acreditarea, asteptat sosire acreditare. Si astept o saptamana, asteptat doua, asteptat trei. Cand am vazut ca tot nu vin, am dat email (de fapt, vreo doua emailuri) sa vad ce se intampla. N-am primit nici un raspuns asa ca am sunat sa vad daca totul e ok, nu de alta, dar asteptam sa fiu sigur ca am acreditarile, inainte sa fac rezervari la hotel si avion. Cand am vorbit cu tipul cu care vorbisem pe email, supriza, numele meu nu aparea pe nicaieri. “Pai cum?” zic, “ca doar mi-ai spus ca in cateva zile primesc acreditarile”. Ca nu stie ce s-a intamplat si ca sa-i trimit pe fax. Zic ca mai greu cu faxul, dar ca i le trimit imediat pe email. Nu, ca emailul nu prea-l citeste. Aha, ****-**-* ****. Dupa ce l-am injurat putin in gand ii zic ca ok, i le trimit pe fax. A doua zi, supriza, cand sa faxuiesc formularele, imi raspunde o tanti si cica ala nu-i numar de fax si-mi da altul. Buun, le trimit la numarul alalalt si-l sun iar pe pretenarul meu Cristophe sa vad ce si cum. Canci fax, nu primise nimic si ma pune sa incerc din nou. A doua oara a mers. Ma suna omul foarte incantat sa-mi zica ca le-a primit si ca in ziua urmatoare o sa mi le puna la posta. A trecut o saptamana jumate si tot n-am primit nimic.

Bineinteles, ca biletul de avion s-a scumpit, camere nu prea mai sunt libere la hoteluri cat de cat aproapiate de locul unde-are loc salonul, dar asta e, mergem inainte. Dar ce sa inteleg eu din toata treaba asta, ca francezii sunt mai retardati decat restul lumii? Adica cum aia din Geneva au reusit sa se miste exemplar si tu nu esti in stare sa trimiti doua amarate de acreditari. Totusi vorbim de ditamai salonul auto, nu de SIAB.

Ultima zi in Ankara, prima noapte in Istanbul

Dupa aproape doua saptamani jumatate de Ankara, a venit timpul sa o luam usor spre casa. Bineinteles, nu fara sa ne oprim doua zile si in Istanbul, sa vad si eu ce si cum pe-aici. Am ajuns in jur de 5 in Istanbul, unde normal ca am prins rush-hour, asa ca dupa vreo 2 ore am ajuns si in zona in care vroiam sa ne cazam, Taksim, daca nu ma insel. Si da-i si cauta hotel. Dupa ce ne-a iesit sufletul vreo ora invartindu-ne pe-aici, mai ales ca au astia niste strazi de te doare mintea, zici ca esti la munte, am gasit un hotel excelent, Elan Hotel, 80 de lire camera dubla pe noapte, fix in fata Consulatului SUA (poate ne zboara astia fundurile) si cu o vedere superba la Stramtoarea Bosforului. Si cica in banii astia ne mai dau si de mancare dimineata. Una peste alta, am facut afacere buna.

Maine dimineata ne apucam de umblat si cascat gura pe-aici, vrem sa mergem sa vedem Hagia Sofia, Taksim nu-stiu-cum, mare muzeu, unde vreau sa merg sa vad sabia lui Stefan (care, din pacate, e aici la turcaleti in loc sa fie la noi in tara, unde ii e locul) si, bineinteles, tre sa ajungem in Grand Bazaar sa luam cadouri pentru lumea de-acasa. Cam atat, gata, la somn, ca maine urmeaza zi grea.

Ce-am mai vazut prin Turcia part 2

In seara asta am vazut primul caine boschetar! yeey! Deci sunt si la ei :D

Apoi ar mai fi preturile. Din cate am observat, in general, sunt ceva mai mari decat la noi, iar unele chestii sunt mult mai scumpe decat la noi. Printre astea, din pacate, sunt si benzina si tigarile. Benzina e aproape dublu fata de noi, intre 3.05 si 3.20 de lire litrul (o lira e cam 23-25 de mii de lei), iar motorina cam 2 lire si ceva. Tigarile, la fel, mult mai scumpe, un pachet de Marlboro rosu care la noi e 55 de mii aici costa 4.8 lire, adica undeva la 110-120 de mii de lei. Destul de mult, si cred ca fac ceva bani companiile de tutun, tinand cont ca turcii sunt niste fumoatori destul de inraiti.

Mancarea si bauturile sunt cam la aceleasi preturi ca la noi, poate putin mai scumpe. De exemplu am fost sa cumparam sa avem cate ceva prin casa si o sticla de pepsi la 2 litri, in supermarket, costa cam 2.3 lire (50-60 de mii), o rotita de cascaval e 6 lire (140 de mii), painea feliata e 1.9 lire (cam 45 de mii). In oras, depinde unde mananci. La un restaurant mic de langa noi de-aici am dat 13 lire pe o portie de frigarui cu orez, o portie de un fel de mancare de rosii cu pui, apa, o cutie de fanta, la care ne-au mai adus salata si aperitive, adica o portie de unt, o lipie mare si o salata ca un fel de zacusca dar naspa. Deci cu vreo 350 de mii am mancat bine. Pe de alta parte, am fost la mall sau la turnul Atakule unde cu vreo 18 lire nu prea ne-am saturat. La fel, am mai fost in cateva baruri unde o cola sau un ice tea costau intre 4 si 6 lire, adica destul de mult. De-asta si cred ca beau astia atata ceai :D Asa, si ca tot veni vorba de ceai, la cat am baut zilele astea, nu cred ca o sa mai beau o perioada buna de timp ceai. Turcii hop top, mai beau un ceai. Toata ziua beau ceai. Nu vezi si tu un om normal cu o bere in mana, ci cu ceai. Ca veni vorba, am uitat sa vad prin meniuri, deci nu stiu cam cat costa berea la ei.

Ce-am vazut prin Turcia

Suntem deja de 4 zile in Ankara si n-am putut sa nu observ cate una alta. In primul rand, se pare ca turcii nu prea le au cu internetul. Am vazut la internet cafe-uri de mi-a venit rau, cam cum era la noi acum vreo 4-5 ani. Numai in zona unde stam, in 500 de metri sunt 4 icafe-uri, care, seara, sunt pline ochi. Pana acum am fost conectat din vreo 3 locuri care de care cu net mai prost. La fel, se pare ca nu prea au auzit de file sharing, ca sunt o gramada de tarabe cu cd-uri si dvd-uri cu muzica, filme, ce vreti voi (acum nu stiu daca asta-i neaparat un lucru rau sau bun, dar in mod cert nu e ca la noi).

Am mai vazut cam cum ar trebui sa arate traficul civilizat. Adica din centrul Ankarei pana la o zona aflata la vreo 15-20 de km faci cam jumatate de ora (ca noi ne-am ratacit si am facut o ora jumate, e alta treaba :D). Bineinteles ca ai autostrada cu cate 5-6 benzi pe sens. Nu prea au ei placute cu numele strazilor, asa ca te descurci mai greu cu harta in mana, dar asta e, unde-ar mai fi farmecul daca nu te ratacesti? :D

Femeile…in general sunt naspa. Iar alea care-s mai rasarite, nu sunt neaparat frumoase, cat au un “je ne sais quoi” care le face destul de interesante. Ma rog, ca am rasfoit un FHM turcesc si doamne ce aratari am putut sa vad acolo. Corp excelent bineinteles, dar la fata lasau muuuult de dorit.

Si ce-am mai observat a fost faptul ca te scaneaza astia cam peste unde mergi, in special in locurile publice, probabil datorita atentatelor. Asa ca sunt detectoare cam la toate intrarile in locuri publice (mall-uri, obiective, etc.), iar acolo unde nu sunt, sunt niste flacai cu niste detectoare de-alea mobile. Ultima oara, era sa-l si pleznesc pe unu, ca eram cu traista cu laptopul in mana, intru intr-o cladire si vine din spate unu care se apleaca la geanta mea. Bineinteles ca am crezut ca vrea sa-mi ia laptopul, m-am intors la el, dar apoi am vazut ce si cum si m-am linistit.

Later Edit: In legatura cu traficul, am mai observat ceva…la ei nu prea exista notiunea de culoare rosie la semafor :D Adica atunci cand e rosu, de fapt ei inteleg un fel de Cedeaza Trecerea…adica incetinesti, daca nu vine nimic ii dai inainte. Si se pare ca politia nu are nimic impotriva.

Drumul pana la Ankara

Pfiu…am ajuns in sfarsit la destinatie, Ankara si am atatea de povestit ca nici nu stiu de unde sa incep. De plecat am plecat din Bucuresti in jur de 6 dimineata, dupa doar 2 ore de somn, si am ajuns in Ankara aseara in jur de ora 23. Varu’ a condus eroic tot drumul pentru ca, datorita unei legislatii idioate, eu nu pot sa conduc in afara tarii (fac un an de permis la sfarsitul lui Martie).

Iesirea din tara a fost ok, in afara de o bucata de vreo 10 km prin Jilava, unde drumul arata de parca fusese bombardat. Am intrat la bulgari fara nici o problema. Bulgaria…asa cum o stiam de acum 2 ani, adica foarte asemanatoare cu Romania, doar ca parca un pic mai de cacat. Am prins o bucata de drum criminala prin munti, cu ditamai zapada si ceata, unde am mers cu 30 si-am pierdut ceva timp. In rest a fost ok, trecerea in Turcia la fel, fara probleme. In vama la turci erau niste romani, care luasera din greseala alt certificat de inmatriculare si asteptau sa vina cineva din tara sa li-l aduca. Cat de tampit tre sa fii sa nu-ti verifici ca lumea actele inainte sa pleci de acasa, mai ales la drum de o mie de km? Ma rog, ca pana la urma le-a zis vamesul ca se poate trimite certificatul de inmatriculare si prin fax.

La turci am intrat fara probleme, am trecut de Edirne, dar apoi ne-am dat seama ca nici unul din telefoanele noastre nu merge. Mie imi mergea, da nu ma lasau astia sa sun ca cica n-am credit suficient si lui varu nu-i merge roamingul. Cum ne trebuia neaparat un telefon, am oprit la doua benzinarii pe autostrada, dar la astia nu e ca la noi, sa gasesti tot ce vrei tu in benzinarie. Aici au dulciuri gramada, dar nu tu cartele sau carti. Asa ca ne-am hotarat ca la prima localitate mai apropiata sa iesim de pe autostrada si sa vedem ce si cum. Mai ales ca a vazut varu un supermarket. Numai ca, atunci cand am ajuns, nu era de fapt supermarket, ci un magazin imens cu chestii pentru copii. In fine, ne incercam norocul si intrebam daca stie cineva de unde putem sa luam o cartela sau sa dam un telefon. Ne permit sa dam telefon (spre deosebire de chitrosii de la benzinarii) dar nush de ce nu mergea. Si apoi a venit salvatorul nostru…nu ne-am dat seama cu ce exact se ocupa acolo, dar era un tip super amabil, care a mers cu noi in orasel si ne-a ajutat sa ne luam o cartela. Toata afacerea ne-a costat 50 de lire (1 lira face cam 2,3 ron), dar de banii astia ne-am luat si cartela de reincarcare cu credit baban.

Toata aventura asta ne-a mai intarziat cam o ora. Din acel moment, nu ne-am mai oprit pana la Ankara. Dupa vreo doua ore am ajuns in Istanbul, care este imens. Autostrada trece fix prin centrul orasului, iar cine se plange ca in Bucuresti traficul este aglomerat, n-a fost in Istanbul. E incredibil, mai ales ca, din cate am inteles, am prins perioada cea mai aglomerata a saptamanii, inceputul de weekend, cand e rupere. Erau 6 benzi pe sens, uneori si 9, pline pline. Si totusi, spre deosebire de Bucuresti, se circula. Desi am stat 2 ore in Istanbul, am avut viteza medie undeva la 50 km/h, deci va dati seama cat de imens e orasul. Si inca o chestie, acum am inteles de ce aia prin filme zic ca e sinucidere sa te-apuci sa traversezi autostrada. E impresionant sa vezi 6 benzi pline de masini mergand cu 100 km/h.

Plus ca a fost foarte misto momentul cand, pe podul peste stramtoarea Bosfor, era semnul “Welcome to Asia” :) Asadar, prima oara cand trec pe un alt continent. Nice!

Apoi, m-a rapus somnul, si-am reusit si-am dormit o ora si, oricum, nu prea s-a mai intamplat nimic interesant restul drumul pana la Ankara, mai ales ca se lasase noaptea si nici nu prea mai vedeam pe unde treceam. Dupa ce am ajuns la apartament, nu mergea nici netul, eram si rupti, deci ne-am bagat la un somn foaarte binevenit.

Despre ce-am facut astazi o sa scriu un alt post, nu de alta, dar asta e deja destul de lung.

Eurotrip Day 0

In noaptea asta o sa inceapa o luna foarte faina pentru FTW Media (adica pentru mine si pentru varu :D). O luna in care vom strabate Europa, la propriu. Pe la 5 dimineata ne vom urca fundurile pretioase in masina si vom pleca pe traseul Romania - Turcia - Romania (tre sa ne mai intoarcem spre sfarsitul lunii pentru niste treburi administrative, plus ca tre sa-mi termine dentistul lucrarea:D) - Elvetia - Romania. O sa fie foarte fain, cred, si abia astept sa plec.

In Turcia mergem intr-un fel de work and travel, si maine pe vremea asta vom fi acolo. Probabil nu la destinatie (Ankara) ci undeva pe autostrada, ruland nebuneste cu 90 :)). Abia astept sa vad Turcia si sunt convins ca ma voi descurca bine, mai ales cu limba, pe care o stapanesc aproape la perfectie: Galatasaray, Hakan Sukur, Shaorma, Fenerbahce, Baclava, Fatih Terim, Kalimera (ah, asta-i in greaca…Doamne, cate limbi stiu) si Besiktas. Asa ca ne-auzim din Turcia.