Inca de cand am inceput sa constientizez ca masina e mai mult decat o cutie de tabla care te duce la bunici sau la mare, orice enumerare a masinilor de vis includea automat un nume…Ferrari. Am testat, in ultimii trei ani, o multime de masini si, desi m-am urcat prin diferite super masini la saloanele auto la care am fost, abia saptamana trecuta am avut ocazia, pentru prima data, sa conduc un Ferrari. Nu un model foarte nou, ce-i drept, 360 Modena (nu mai este in productie), dar tot un Ferrari ramane.

Asa ca am ajuns la Forza Rossa din Otopeni si, cu ceva emotii, tre sa recunosc, m-am urcat la volan si, dupa ce-am primit un pic de instructie, am plecat la drum. Prima impresie, cand m-am asezat in scaun si am vezut vestitul calut cabrat pe volan, mi s-a facut un pic pielea de gaina. A doua impresie…hm, ca sa vezi, si Ferrari tot masini sunt…au volan, scaune, pedale, toate acareturile si te intrebi, totusi, ce e atat de special la ele incat apar in visele tuturor? Adica intr-adevar, motorul “urla” mai tare (nu inseamna neaparat ca si mai frumos) si e un pic mai salbatica, dar de-aici pana la a zice ca a fost ceva extraordinar, e cale lunga.

Si, cu mare parere de rau, tre sa zic ca, dupa vreo 20 de kilometri facuti, m-am dat jos cu un gol in stomac. Nu-mi venea sa cred ca una dintre masinile la care visasem dintotdeauna ma dezamagise, pentru ca ma asteptam sa cobor din masina cu zambetul idiot specific plimbarilor cu masini care pur si simplu m-au entuziasmat. Nu ma intelegeti gresit, masina are vana, suna binisor, gropile si canalele nu te zguduie atat de tare pe cat te-ai astepta, dar totusi, nu stiu, ma asteptam la mult mai multe de la un Ferrari. Adica, spre exemplu, Mercedes C63 AMG mi s-a parut mai misto din absolut toate punctele de vedere.

Totusi nu am vrut sa trag nici o concluzie, pana nu voi avea ocazia sa conduc un alt Ferrari, poate mai puternic, sau, cine stie, acolo unde ele se simt cel mai bine, pe un circuit, plus ca am mers destul de putin acum, vreo 20 de kilometri, insuficient cat sa-mi fac o parere cum trebuie. Pentru ca refuz sa raman cu impresia ca Ferrari-urile sunt niste masini ca toate celelalte, iar banii in plus ii dai doar pentru niste embleme cu un cal negru pe fundal galen.

(…continuare)

Muzeul Mineritului din Petrosani

Domnul Puscasu, de la Muzeul Mineritului din Petrosani

Initial, cand am vazut pe harta Muzeul Mineritului am zis ca hai sa ne oprim si acolo, nu de alta, dar era un “muzeu” si banuiam ca ar putea fi cateva chestii interesante de vazut. Dar habar n-aveam ce ne astepta acolo. Muzeul nu e cine stie…nici foarte mare, nici cu cine stie ce exponate, in schimb domnul Puscasu, cel care are grija de muzeu, s-a dovedit a fi un om extraordinar. Dupa 27 de ani (parca) petrecuti in mina, cred ca ne-ar fi povestit doua zile despre mineritul si minerii din Valea Jiului. Oricum, l-am ascultat, captivati, cum ne-a povestit despre geologia zonei, despre grevele minerilor (sunt anuale), despre nevestele minerilor care i-au luat la bataie pe macelari c-au scumpit carnea, despre accidentele, masurile de siguranta si misiunile de salvare din subteran si multe altele. Nici n-am simtit cum a trecut aproape o ora jumatate si, din pacate, n-am putut sta mai mult, dar mi-ar placea mult de tot sa mai ajung pe-acolo. Daca aveti drum prin zona, trebuie neaparat sa va opriti un pic si sa-l ascultati cum povesteste.

Pestera Bolii

Pestera Bolii

La cativa kilometri de la iesirea din Petrosani spre Hateg, am oprit sa vizitam Pestera Bolii, asta dupa ce ne-am invartit un pic, pentru ca indicatorul spre pestera, dinspre Petrosani, fusese furat de niste binevoitori. Numele nu vine de la boala, asa cum ne-am asteptat cu totii, ci de la un boier de prin zona pe care-l chema Bolia si am auzit sau am citit si aici povesti frumoase despre pestera, cum ar fi inaugurarea ei, in 2006 (sau 2004), cu o nunta. Ce mi-a placut mult la pestera asta e ca, desi nu e foarte mare, pare foarte spatioasa si grandioasa. Ce-i drept, e si foarte ok amenajata (cu podeturi si luminata bine) si, pentru ca nu e foarte vizitata, am avut ocazia sa deranjam cativa lilieci, unul inclusiv pozand pentru un mic pictorial, asta pana cand s-a plictisit si s-a hotarat sa se retraga undeva unde sa se poata odihni in liniste.

Muzeul Trovantilor de la Costesti, Valcea

Muzeul Trovantilor de la Costesti

In drumul de la Ramnicu Valcea spre Horezu, o prima oprire am facut-o la Muzeul Trovantilor. Nu prea stiam care-i treaba cu ei, dar, daca tot eram in zona, am zis ca merita vizitati, mai ales ca am fost fascinati cand am auzit ca li se mai zice si “pietrele care cresc”. Probabil pentru geologi sunt destul de interesanti, dar eu n-am vazut decat niste bolovani care, nu mai stiu exact cum (avea legatura cu nisipul), se maresc in continuu. Nu va imaginati ca stati 10 minute langa ei si deja-s mai mari pentru ca, din cate citesc pe wikipedia, cresc cu 4-5 cm in 1200 de ani.

Pestera Polovragi

Deja vazusem, in cateva zile, mai multe pesteri decat vazusem in toata viata mea, asa ca Pestera Polovragi, dintre Horezu si Baia de Fier nu mi s-a mai parut la fel de interesanta. Din fericire, cand il ai pe Doru Panaitescu cu tine, cam toate pesterile ti se par spectaculoase. Pana sa ajungem la pestera, a trebuit sa mergem pe jos cam un kilometru, cred, pentru ca drumul era in reparatii si era inchis, ceea ce pe “racoarea” de afara n-a fost chiar fascinant. Despre pestera nu mai tin minte foarte multe, doar ca Doru ne-a prezentat pitecantropii, o specie interesanta de turisti de pesteri. A, si mi-am luat prastie de la intrare :D

Pestera Muierii

Pestera Muierii

Cum ziceam si mai devreme, eram un pic satui de pesteri, dar ultima oprire a fost tot la una, adica la Pestera Muierii. Fiind clar cea mai “turistica” pestera vizitata in zilele astea, treaba asta a avut avantaje si dezavantaje. Avantajele sunt ca e foarte misto amenajata, arata cel mai interesant dintre toate, in schimb, marele dezavantaj, mai ales ca am prins-o in zi de Sfanta Marie, a fost ca era plina ochi de oameni. Adica 100 si ceva de oameni nu pare mult, dar cand tre sa treci prin niste galerii in care mergi in mersul piticului, stai la rand mai ceva ca la stadion. Si am ramas masca cand am auzit ca pestera e, de fapt, imensa, iar daca galeria vizitabila are cateva sute de metri, in total sunt peste 7 kilometri de galerii, majoritatea rezervatii speologice. Cum ziceam, cea mai frumoasa pestera pe care-am vizitat-o (nu doar in zilele astea), dar mi-ar fi placut mai mult sa o vad intr-o zi in timpul saptamanii.

Redescopera Romania e un program Petrom si poate fi urmarit pe Twitter (hashtag-ul #prinRomania sau contul oficial al actiunii) sau pe pagina de Facebook a Petrom.

Cum ziceam si in postul dinainte, am vazut foarte multe lucruri in excursia de 5 zile #prinromania (datorita Petrom, bineinteles), si cum nu intrau toate in postul respectiv, o sa le iau pe rand, in ordinea in care le-am vizitat:

Drobeta Turnu Severin

Ruinele Cetatii Severinului

In primul rand, orasul arata jalnic :) Totusi, il salveaza doua chestii: asezarea pe malul Dunarii si istoria extrem de incarcata, din pacate pusa prea putin in valoare. Primul loc pe care l-am vizitat a fost Cetatea Severinului care, desi nu arata foarte rau, putea fi mult mai bine exploatata, mai ales ca are o pozitie superba, exact langa Dunare. Adica atunci cand parcul din jurul cetatii arata de 3 ori mai bine decat cetatea in sine, e o mare problema. Plus ca e plin de buruieni si nu exista cateva panouri sa povesteasca un pic din istoria cetatii, iar singurul panou, aflat in parc, oricum nu se pune, ca e prost, adica indica alt obiectiv (de-aici si fetele noastre mai mult de inteligente din poza asta).

La o aruncatura de bat de cetate este Muzeul Regiunii Portilor de Fier, care este o combinatie de muzeu al satului, muzeu de istorie, Antipa si acvariu (destul de slab), per total experienta fiind foarte faina. In curtea muzeului se afla si ruinele castrului roman si, cel mai interesant, doua picioare ale podului lui Apolodor din Damasc, unul care este o reconstituire, iar celalalt e cel original, care nu arata deloc cum mi-l aduceam aminte din cartile de istorie, adica e ingramadit undeva intre calea ferata si niste ziduri de beton. Din cate am inteles, mai e si in partea sarbeasca un picior original, mult mai bine conservat. A, si sa nu uit, in muzeu se gaseste o replica la scara mica a intregului pod, care-a fost construit in doar trei ani (cam cat ne ia noua acum sa facem un pasaj la Baneasa).

Capul lui Decebal

Capul lui Decebal e o statuie sculptata in stanca, reprezantand…well, capul lui Decebal :) Prima oara am vazut-o in blogtrip Timisoara si mi s-a parut foarte ciudat ca eu habar n-aveam de ea. Ok, e destul de recenta, terminata in 2004, dar totusi ar merita mai multa promovare pentru ca e o lucrare incredibil de spectaculoasa (pun pariu ca mai multi romani au auzit de Mount Rushmore din State decat de Capul lui Decebal). O poveste destul de interesant despre realizarea sculpturii, care l-a costat pe Iosif Constantin Dragan cam 1 milion de dolari, puteti citi aici.

Pestera Ponicova

Intrarea in Pestera Ponicova

Din pacate, n-am avut timp sa vizitam pestera cu barca (eram deja destul de in intarziere), asa ca am ales varianta mai scurta, sa intram prin capatul dinspre uscat, avandu-l ca ghid pe Doru Panaitescu. Daca te tin picioarele si psihicul sa cobori cateva scari si stanci destul de dubioase, pestera ofera niste privelisti foarte faine, mai ales ca nu e foarte circulata de turisti si e aproape deloc amenajata (cam cum a lasat-o mama natura). Din fericire pentru noi, l-am avut pe Doru, care e un ghid fenomenal, chiar daca mai face misto de tine zicandu-ti ca sa ai grija la zimbri.

Castrul roman Tibiscum

Cum varu’ a dezvoltat o adevarata pasiune pentru castrele romane, nu puteam rata Tibiscum, aflat undeva intre Lugoj si Caransebes, la vreo 5 km de ultimul. Totusi, daca stau sa ma gandesc, “nu puteam rata” nu e cea mai fericita expresie, pentru ca poate fi ratat extrem de usor. Nici un indicator in drumul principal si nici macar lumea din apropiere habar n-are de el: am intrebat un localnic biciclist de Tibiscum si reactia lui a fost “Hotelul? Mergeti vreo 7 km si e la intrare in Caransebes”. In fine, dupa ce ne-am prafuit bine de tot masinile si cu amabilitatea unor muncitori de pe camp, l-am gasit cu chiu cu vai. Din pacate, am fost desemnat sa stau de sase la soseaua principala, asa ca l-am ratat, dar, din cate-am inteles de la restul, n-am pierdut prea multe.

Cheile Corcoaia

Cheile Corcoaia

La vreo 10 km de Baile Herculane, mergand spre Baia de Arama, am dat de Cheile Corcoaia. Lasand la o parte numele care ne-a jucat feste, drumul pana acolo a fost groaznic, cel putin pentru mine si pentru ceilalti din Picasso. Daca varu’ (cu Suzuki-ul Grand Vitara) si Doru (cu Skoda Yeti), n-au avut absolut nicio problema, pentru noi astia mai sarmani si fara tractiune integrala/suspensii off-road a fost foarte bumpy. Ca soundtrack ar fi fost perfecta melodia asta. In fine, am ajuns si-am admirat si cheile, formate (dupa cum ne-a precizat domn’ speolog Doru) prin prabusirea unei pesteri. O priveliste destul de faina, dar per total, nu cred ca merita batut drumul pana acolo, poate doar pentru grataragii de p-acolo.

Monumentul Proclamatiei de la Pades

Tudor Vladimirescu, pe Monumentul Proclamatiei

In 1821, un tip Tudor Vladimirescu s-a trezit sa mobilizeze lumea si sa le zica fanariotilor si turcilor: “auziti, ba, ia mai dati-i drumu’ de la noi de-aici din Romania”. Clar unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre are parte de un monument foarte frumos, la Pades, intre Baile Herculane si Baia de Arama. Din pacate, am ajuns seara tarziu si n-am apucat sa facem poze cum trebuie, mai ales ca nu mai aveam baterie la camera si-a trebuit sa stam vreo juma de ora, la un birt, alaturi de fauna locala, cat s-a incarcat un pic bateria, asa ca pozele le-am facut, de fapt, noaptea. Dupa intrare, e o alee foarte faina de cativa zeci de metri, cu brazi si de-o parte si de-alta, iar monumentul e o piramida cu cateva placi comemorative in varf. Mi-a placut foarte mult, iar oricine e pasionat cat de cat de istorie trebuie neaparat sa treaca sa-l vada.

Sculpturile lui Brancusi din Targiu Jiu

Pana asta primavara, nu vazusem niciodata poate cele mai cunoscute opere de arta din Romania, nu de alta, dar Targiu Jiu e cam in capatul celalalt al tarii. In fine, mai bine mai tarziu decat niciodata, ideea e ca, poate si datorita lipsei simtului meu artistic, dar Masa Tacerii si Poarta Sarutului nu m-au impresionat in mod deosebit. Ok, sunt frumoase, dar n-as bate juma de tara doar ca sa le vad. In schimb, Coloana Infinita (nu Infinitului), e splendida si merita deplasarea de oriunde. Acum am prins-o noaptea, si parca nu e la fel de spectaculoasa, dar data trecuta am vazut-o pe zi si, privita de la baza in sus, e fantastica. Chiar iti da impresia ca urca pana sus de tot si strapunge cerul.

Manastirea Lainici

Manastirea Lainici

Pe drumul dintre Targu Jiu si Petrosani am facut o scurta oprire la Manastirea Lainici. Nu prea stiu cum ar trebui sa fie o manastire, dar mi-a placut ca era foarte curata si frumos amenajata, iar cei carora le plac manastirile ar trebui sa faca un mic popas si aici.

va urma…

Redescopera Romania e un program Petrom si poate fi urmarit pe Twitter (hashtag-ul #prinRomania sau contul oficial al actiunii) sau pe pagina de Facebook a Petrom.

Acum cateva luni, la meciul Unirea Urziceni – Liverpool, am calcat iarasi pe Ghencea dupa o perioada foarte lunga in care n-am mai fost, alungat de maimutoiul de la loja din mijloc. Motivul principal a fost Torres (cine ma cunoaste stie ca e jucatorul meu favorit), pe care aveam prima oara ocazia sa-l vad live. In schimb, cand m-am apropiat de stadion, n-am putut sa nu simt un pic de emotie cand mi-am adus aminte de anii frumosi petrecuti in tribune.

Acum 6 ani si ceva, la doar doua luni dupa ce poposisem in Bucuresti, la facultate, pe 6 noiembrie 2003, paseam pentru prima oara pe Ghencea. Pe o vreme infecta, Steaua termina 1-1 cu Liverpool. Desi in retur a pierdut calificarea, a fost prima oara dupa multi, multi ani cand o echipa romaneasca a fost aproape sa ajunga in “primavara europeana”, care devenise un fel de Fata Morgana pe vremea aia.

La momentul respectiv, nu aveam de unde sa stiu ca, pentru Steaua, vor urma cei mai frumosi 3 ani de dupa revolutie, cu doua campionate castigate si cu niste campanii europene de neuitat. Si nu pot decat sa ma bucur ca am fost parte din acesti ani frumosi, de-acolo de pe stadion. Da, am stat 4 ore intr-o ploaie torentiala, ud pana la oase, la meciul cu Valencia (probabil cel mai frumos meci pe care l-am trait si-l voi trai in viata asta, si-acum mi se face pielea gaina cand imi aduc aminte), am cantat 3 ore sub zapada la meciul amanat cu Villareal, am urlat de bucurie cand Steaua pur si simplu distrugea Betis, am plans dupa meciul cu Middlesborough, am tremurat de emotie la auzul imnului Ligii Campionilor dupa meciul cu Standard, m-am ciupit sa fiu sigur ca nu visez dupa 1-4 cu Dinamo Kiev si am vazut echipe imense ca Real sau Bayern pe Ghencea.

In timpul asta, am avut ocazia sa vad niste antrenori si niste jucatori care, desi nu valorau milioane de euro, au reusit, de-a lungul a cateva sezoane incredibile, sa ma faca faca fericit pe mine si pe alte cateva milioane de stelisti/romani. Steaua pragmatica a lui Zenga, desi nu foarte spectaculoasa, cu un Dorinel Munteanu la apus de cariera dar foarte sufletist, a batut Valencia si-a castigat un campionat. Steaua lui Protasov, poate cea mai frumoasa echipa din ultimii 20 de ani, care, desi nu a impresionat la performante, avea un joc pur si simplu fascinant (mi-aduc aminte de jocul perfect din meciul cu Lens de la Bucuresti). Steaua lui Olaroiu, desi nu foarte placuta la vedere, a castigat un campionat si-a jucat o semifinala de Cupa UEFA. Jucatori, nu mai zic, au fost atatia: Radoi, Dica (“Du-te Dica, du-te!”), Victoras Iacob, Petre Marin, Thereau, Andrei Cristea, Ogararu, Bostina, Goian, Ghionea si multi altii.

Apoi, toate astea se pare ca s-au urcat la capul celui cu ocupatii legate de ovine, pentru ca, dupa sezonul 2006-2007, a inceput sa-si bata joc si sa alunge milioane de fani (printre care si eu) departe de Steaua si de toate bucuriile pe care echipa asta ni le-a adus.

De ce am scris toate astea? Pentru ca tot ce-am enumerat pana acum (antrenori, jucatori, rezultate) au un singur lucru in comun (ma rog, in afara de ciobanul din loja) si anume Mihai Stoica. Sau MM Stoica. Coincidenta ca Steaua a avut cea mai buna perioada intre 2003 si 2007, iar MM a fost in conducerea echipei intre 2002 si 2007? Coincidenta ca Unirea Urziceni condusa de el a uimit toata Romania cu titlul castigat anul trecut si cu evolutia uimitoare din Champions League? Sunt convins ca nu. Ei bine, de ieri, MM are blog, unde deja a inceput sa scrie cate ceva din dedesubturile ocuptiei lui. Ma bucur ca a luat decizia asta, sper ca nu o sa ii treaca repede si vreau sa aflu mai multe, pe parcurs, despre unul dintre oamenii din fotbalul romanesc pe care ii apreciez cel mai mult si pe care sper sa-l vad iarasi, intr-o buna zi, la carma Stelei, facand iarasi Ghencea arhiplina inclusiv la un meci cu ultima clasata.

Bine-ai venit, MM Stoica!

Weekendul asta n-am facut cele mai fericite alegeri in ceea ce priveste filmele:

Surrogates Mda, Brusc Willis a imbatranit, dar tot ne salveaza pe toti apasand Shift+Enter, asta, bineinteles, dupa ce-l bate inclusiv femeia de serviciu de pe platourile de filmare. O combinatie de Gamer cu Matrix cu I,Robot si cu alte filme de genul, mi s-a parut foarte slab; pe alocuri nici nu stiu ce s-a intamplat, ca nu mai vedeam de cascat.

2012 De cand am vazut prima oara trailerul, l-am asteptat cu ceva nerabdare. N-a fost nici foarte slab, dar nici cum ma asteptam. Efectele speciale au fost ok, dar gramada de clisee l-au facut slab (de genul ca atunci cand nu anunti 6 miliarde de oameni ca o sa moara, “that’s when we lose our humanity!”…sanchi, de parca nu stie toata lumea de ce suntem in stare cand ne panicam). Anyway, destul de slabut filmul, dar nu e de ocolit.

…de cand n-am mai scris aici. Si nu de alta, dar de cand Andrei e in charge cu partea editoriala la rpmgo, simt ca incepe sa ma manance rugina. Asa ca trebuie luate masuri!

Mda, am schimbat blogul pe alt server si, datorita unor mici probleme administrative am pierdut cateva posturi, cele mai recente (ultimul backup era facut cu ceva timp in urma). Asa ca mi-am facut de lucru si a trebuit sa iau posturile la mana din cache-ul de la yahoo si google. Am facut treaba asta, acum mai am de luat si comentariile dar alta data, cand o sa mai am timp. Asta e, shit happens!

Si uite cum au mai trecut niste sarbatori:

- la Coliba lui Zalmoxes in Piatra Craiului (la Plaiul Foii, langa Zarnesti, Brasov) am gasit cele mai tare gazde pe care le-am vazut in viata mea. Daca toata lumea ar face turism asa, am fi departe rau. Nota 12.

- calaritul e cea mai tare chestie ever! (la cai ma refer, nu va ganditi la tampenii). Undeva la vreo 2 km de vila unde-am facut revelionul e un complex unde, cu ceva spaga, am reusit si-am calarit un cal superb (lipitan). A fost pentru prima oara in viata mea cand am facut treaba asta si m-am indragostit. Da, de cai :D

- daca vreti sa evitati sa stati in coloana 4 ore in zona statiunilor de pe Valea Prahovei, drumul Brasov-Buzau e aproape necirculat si e mult, mult mai frumos. Da, se ocoleste ceva, dar merita. De evitat sa va prinda noaptea totusi.

- mi-a fost dor de Bucuresti. Da, dupa 2 saptamani petrecute in afara lui, mi-a fost dor de el, cu toate partile lui bune si proaste.

- Auto Unleashed merge mai bine de unul singur decat cand am grija de el. Should I be worried? :D

Cum am zis in postul anterior, vizita la Buzau n-a inceput prea bine. Totusi, am facut si cateva chestii mai placute pe-acasa:

- fusei intr-o drumetie foarte frumoasa pe la Vulcanii Noroiosi, cu nabelea (si cu masina lui luata din Adsense);

- atat timp cat ai R8, e buna si-o casa din chirpici;

- acelasi nabelea m-a bagat in boala cu cateva melodii, printre care si asta (ignore the gagica :D);

- am fost si la blog meetul de la Buzau. Pe langa nabelea, il mai stiam doar pe Elvis. Am mai cunoscut lume noua, am primit ecuson, diploma si bere moca, a fost destul de interesant (aici o parte din cei care-au fost);

- m-a mancat in behind si-am fost iar la Atlantis. Ceva mai multa lume cunoscuta, deci putin mai interesant, dar tot nu indeajuns de mult;

- sunt cateva locuri in imprejurimile Buzaului pe care nu le stiam, printre care un deal de unde se vede superb orasul by night, imi pare rau ca n-am facut niste poze, dar eram putin cam frig.

Weekendul trecut am ajuns si eu, prima oara in viata, in Delta Dunarii, manat de faptul ca nu mai fusesem niciodata acolo si am zis ca e pacat sa avem asa zona deosebita in tara si sa nu fi mers macar o data sa o vada si ochiul meu. Si mi-a placut la nebunie. Am cautat pe net dinainte si ne-am facut rezervari la Pensiunea Constantin si Elena (intre timp vad ca nu le mai merge site-ul) pentru ca ne-a placut cum arata (9 casute de cate 2 locuri, asta-i singura poza pe care-am facut-o) si nici nu ni s-a parut foarte scump (120 RON camera fara frigider, 150 RON cu frigider, pe noapte, bineinteles). Pana la Dunavatu am facut cam 4 ore si ceva (5 ore cu totul, dar cu cateva opriri de tigara, suc, wc, etc) pe Slobozia-Tandarei-Giurgeni-Tulcea. Cativa prieteni au plecat mai tarziu si-au luat-o prin Medgidia, pe unde-au facut mai mult ca noi, desi e drept c-au prins si noapte.

Casutele erau foarte ok si, poate desi un pic cam scumpe, au meritat banii. Tantarii apar doar intre 9 si 11, dar ferea, daca n-aveti spray sa va dati pe voi, ati pus-o. Eu am topait 10 minute ca mi se incurcase lanseta si nu puteam sa ma urc in masina, si ziceai ca sunt de prin filmele lui Hithcock, asa erau gramada pe bine. A doua zi am fost cu barca prin Delta (80 de RON ora) si a fost foarte, foarte fain. Practic de-aia m-am dus in Delta si a meritat. N-am prea avut noi noroc de pelicani, am vazut doar unul, pe lacul Razim, pentru ca am inteles ca, daca vrei sa-i vezi, tre sa te trezesti cu noaptea-n cap si sa te duci pe canale inainte sa inceapa barcile sa circule, ca-s foarte speriosi. Asta ne-a lasat sa ne apropiem putin de el, cu motorul la barca aproape oprit, dar pana la urma a zburat. Oricum, e foarte fain sa vezi atata salbaticie, in care omul nu prea a ajuns. Pacat ca am fost cu barca cu motor (desi cu vasle faceam doua zile) pentru ca parca mi-era mie rusine ca intram asa galagios in viata tuturor vietatilor de pe-acolo. Dupa ce ne-am invartit noi pe-acolo, ne-a lasat baiatul intr-un loc sa dam la peste. N-am prins aproape nimic, dar am avut ocazia sa vad o cireada de vaci trecand inot canalul, o priveliste foarte interesanta. Cine stia ca Milka poa’ sa inoate asa bine?

Dupa ce am ajuns acasa am inteles ca ne-am ales o perioada foarte proasta pentru mers in Delta, din cauza inundatiilor care-au adus Dunarea mare si care-a tulburat apa. Pe langa faptul ca cica, in rest, apa e limpede si vezi tot ce-i prin ea, acum nici peste nu prea se prinde. Capturi n-am avut cine stie, cateva stiuci, o caruta de caras, bineinteles, cate-o platica sau cate-un biban amarat si cam atat.

In rest, am mancat bors de peste (nu m-a dat peste cap), am facut gratare, am baut bere, ne-a cantat nea Goguta (neam cu proprietarul) la acordeon aproape toata noaptea (desi s-a suparat pe noi ca nu am adus vin de la Buzau) si la intoarcere am stat o ora la coada la podul de la Giurgeni pentru ca abia se miscau casierii.

Oricum, un weekend frumos iar Delta a fost pe masura asteptarilor (in mod cert ma voi mai duce, desi data viitoare cred ca o sa merg in alta parte, undeva mai in inima ei). Pacat ca, din cate am inteles, nu mai este ce-a fost alta data si se inrautateste situatia. Acum parca inteleg toate asociatiile astea ecologice care incearca din rasputeri sa salveze ce mai e de salvat din ce ne-a oferit mama natura. Ar fi mare, mare pacat sa dispara asemenea zone de care nepota-miu sa nu se poata bucura asa cum m-am bucurat eu weekendul trecut.

Mai multe poze pe flickr.