Bucket list

Foarte mult timp, aici a stat o pagină cu un wishlist…niște chestii super banale, if you ask me…un laptop, o mașină, niște locuri de vizitat și un concert de văzut. Unele le-am avut, altele nu. Acum mă bușește râsul când îmi aduc aminte. În 7 sau 8 ani, cât are blogul ăsta, s-au schimbat multe. Acum mulți ani îmi doream enorm o mașină, spre exemplu, însă din cu totul alte motive pentru care o apreciez astăzi. Acum majoritatea lucrurilor pe care mi le doresc țin de cunoaștere. De văzut locuri. De trăit experiențe. De admirat planeta asta imensă. Ar fi greu să fac o ierarhie a lucrurilor pe care mi le doresc, pentru că mi-e greu să zic că vreau să conduc (o mașină sau o motocicletă) până în Mongolia mai mult decât aș vrea să fac o excursie până în Antarctica sau până în inima Alaskăi. Zilnic citesc despre locuri incredibile și încep să cred că o viață de om este prea scurtă să vezi și să încerci tot ce planeta asta are de oferit. Dar asta nu înseamnă că nu poți încerca…

Așa că am adunat aici câteva lucruri pe care mi-ar plăcea să le fac, la un moment dat. Nu știu dacă o să le fac pe toate, dar numai ca să am ce citi peste câțiva ani, să văd ce se schimbă până atunci, și tot merită…ordinea este complet aleatorie (numerotarea e ca să știu eu câte sunt):

1. Să văd cât mai multe UNESCO World Heritage Sites. Mi se pare unul dintre cele mai palpabile moduri de a vizita locuri și cumva îți da o măsură, mai ales că majoritatea siturilor înscrise sunt niște locuri fenomenale (sunt atras în mod special de siturile naturale). Momentan sunt la 14 din 981. Mai am mult și bine. Din păcate, am trecut pe lângă sau am văzut de afară cel puțin la fel de multe locuri, fără să știu de ele, așa că nu le-am luat în calcul.

2. Să fac școala de categoria A. În situația în care constat că-mi place să merg cu motocicleta…

3. …să-mi iau motor.

4. Să conduc (motocicletă sau mașină) până în Mongolia sau Tajikistan sau orice alta țară din zona aia. Prima oară am auzit de Mongol Rally acum vreo 7 ani cred, de la Andrei și întotdeauna mi s-a părut o aventură foarte mișto. Deși ne-am propus de cel puțin 3-4 ori să ne înscriem, lipsa timpului sau a banilor ne-a făcut să ne răzgândim. Dar cu sau fără Rally, tot aș vrea să merg până acolo, mai ales că recent am citit “Vând Kilometri” a lui Mihai Barbu, o carte total nerecomandată celor cu dor de ducă.

5. Să sar cu parașuta. Așa cum am zis aici, tatăl meu a fost parașutist în armată (ba chiar instructor). Mama mi-a spus mereu că atunci când nu era în aer, se simțea ca în cușcă…și mi-aș dori tare mult să văd de ce. Nu știu dacă am moștenit mare lucru de la el, ținând cont că nu mă simt în largul meu atunci când nu-s pe pământ (am și avut parte de niște aventuri “minunate” mai demult).

6. Să mă dau cu parapanta.

7. Să fac câteva săptămâni de voluntariat, undeva la mama naibii. Mi-ar plăcea activități de wildlife, adică să am grijă de broaște țestoase, jaguari, pinguini sau maimuțe undeva in Costa Rica sau Bolivia sau Zimbabwe.

8. Să alerg un semi-maraton.

9. Am atâtea locuri pe care vreau să le văd, încât nici nu știu cu care să încep:
– vestul și nordul Norvegiei
– zona de vest a Canadei
– să traversez Statele Unite cu mașina
– Scoția
– Islanda
– Alaska
– Zanzibar
– câteva zile pe Amazon
– Siberia
– să văd Sardine Run.

Cam atât. Dacă vrei să zici ceva, să știi că nu mă supăr. Cred.
  • Phlorense 19 February 2014, 5:35 am

    Trebuie sa adaugi si India, Japonia, Australia, Ierusalim, etc.. O calatorie in jurul lumii, low cost, incat sa simti bine mediul in care esti. Ce poate fi mai frumos? Curajul si nebunia de a lua o pauza de la prezent.

    Reply
  • Vlad 19 February 2014, 6:53 am

    Si cate n-ar mai fi de vazut? Dar cu astea mi-ar placea sa incep, odata si-odata :)

    Reply
  • Sibel 13 June 2014, 4:36 pm

    Keep up, finantistule! tare blogul :D

    Reply

Ca să lași și tu un comentariu, folosește formularul ăsta: