Muntenegru, drumul

Atentie! Probabil ca acest post contine informatii utile doar pentru cei care au de gand sa se duca in Muntenegru sau sudul Croatiei.

Prima oara cand auzi de Muntenegru, nu prea stii ce impresie sa-ti faci: o tarisoara intr-o zona dubioasa, undeva pe langa Kosovo, Serbia, Albania, Bosnia (niciuna inspirand incredere). Totusi, dupa ce te documentezi un pic, te gandesti ca parca lucrurile n-ar fi chiar atat de rele pe cat par. Si dupa ce vezi si cateva poze cu zona in care tre sa ajungi, atunci chiar zici un “Doamne-ajuta!” si te intinzi la drum. Iar cand te intorci de-acolo si fraza care se repeta succesiv in masina este “Mama, ce tara pot sa aiba astia!” atunci stii sigur ca ai facut o alegere minunata.

Undeva prin mai, un prieten ma intreaba “Bah, hai o saptamana in Muntenegru”. Bineinteles, nefiind foarte interesat de stirile din politica si cum istoria a inceput sa ma lase, prima intrebare a fost “Auzi, ma, da’ la aia n-a fost razboi?”. Ei bine, nu, Muntenegru e o tara care intotdeauna si-a vazut de treburile ei, sunt independenti din 2006, moneda oficiala e Euro (desi nu sunt in UE), iar acum e o tara care incearca din rasputeri sa exploateze la maxim ce au ei mai bun si anume un relief magnific.

Asa ca, o luna mai tarziu, in jur de 8 dimineata, inarmati cu harti, GPS si posturile lui Alex Dinu si Dojo printate, ne-am imbarcat in masina si hai la drum, cu destinatia Kotor, Muntenegru. La dus am mers pe ruta Bucuresti – Craiova – Drobeta – Cacak – Brodarevo – Niksic – Kotor (harta aici). Drumul nu e chiar cel mai drept, dar este splendid si plus ca ne programasem o noapte dormita in Serbia, tocmai ca sa putem vedea pe indelete tot. La intoarcere am hotarat sa o luam mai de-a dreptul, adica Kotor – Budva – Podgorica – Rozaje – Kraljevo – Krusevac – Zajecar – Drobeta – Craiova – Bucuresti (harta aici).

Si la dus si la intors am hotarat sa nu ne complicam cu bacul la Calafat si sa o luam Craiova – Drobeta. Drumul fara nici o problema, in mod normal in 5 ore esti in Drobeta (cu tot cu opririle de rigoare pentru baie, mancare, etc.)

La dus, imediat dupa ce am intrat in Serbia, am cotit-o inspre Cazane, sa le vedem si de pe partea celalata. Nu stiu daca e mai frumos sau mai urat ca la noi, dar e altfel, adica drumul are si portiuni foarte inalte, nu doar pe malul Dunarii, iar peisajul se vede foarte misto de-acolo. Ne-am ratacit un pic apoi inspre Pozarevac, dar n-am ocolit foarte mult. Apoi, daca tot eram in zona si stateam binisor cu timpul, am facut si-un mic ocol pana-n Belgrad, mai ales ca nu fusese niciunul dintre noi acolo. Pe langa faptul ca am stat vreo jumatate de ora intr-un blocaj la intrare, orasul nu prea m-a dat pe spate. Urat nu e, din contra, e curatel si ingrijit, dar nici nu mi se pare mare scula de oras. Ma rog, nici n-am apucat sa vedem cine stie ce, asa ca e posibil sa ma insel. In fine, apoi am luat-o inspre sud, spre Cacak, apoi Uzice si intr-un final Zlatibor, unde-am dormit la o pensiune. Zlatibor e o statiune montana mica si simpatica, cu multe terenuri de fotbal (era si o echipa in cantonament acolo). Apoi am luat-o inspre Brodarevo si in vreo doua ore eram intrati in Muntenegru, apoi Bijelo Polje si Mojkovac. Aici e un semn mare care te baga in dreapta pe un drum micut care intra in canionul raului Tara, una dintre marile atractii ale Muntenegrului. Citisem destul de multe despre zona asta, al doilea canion din lume ca adancime, dupa Marele Canion, din State. Si intr-adevar, e superba. Apa turcoaz (cam toate apele din Muntenegru sunt asa), iar privelistile sunt fascinante. Niste prieteni plecaseara cu doua zile inainte si au facut rafting pe Tara, iar cand ne-au povestit cum a fost ne parea rau ca n-am facut si noi.

Vizualizare hartă mărită

Dupa ce-am iesit din canion am tinut-o spre Zabljak, unde am intrat in alt loc superb, adica Parcul National Durmitor. Deja se vede ca zona creste, iar Zabljak cred ca e un loc superb pentru sporturi de iarna. Am vazut chiar si zapada, pe varfurile muntilor din Durmitor. De-aici am mers inainte, pe unde drum nou-nout superb (cred ca daca puneai un pahar cu apa pe bord nu se varsa) spre Savnik, apoi Niksic (al doilea oras ca marime, dupa Podgorica) si ne-am luat dupa semnele spre Trebinje (e in Bosnia). Dupa vreo 40 de km, apar semnele spre Risan (e in golful Kotor, unde trebuia sa ajungem). Facem stanga, continuam, pe un drum la fel de bun, prin Grahovo si, la un moment dat, cam cand se vede prima oara marea si golful, e un indicator mititel spre Risan care te scoate de pe drumul principal si te baga pe un drum prost, de o singura banda pentru ambele sensuri, fara balustrade sau orice altfel de masura de siguranta (nici macar un boschet), dar care iti ofera privelistea asta:

Ce e ok e ca drumul e aproape necirculat (ne-am intalnit cu vreo 2 masini). Cand am ajuns jos, in golf, am luat-o inspre Perast, Dobrota, Kotor si, intr-un final, destinatia noastra, Prcanj (se pronunta “prcean”), un satuc pitoresc si linistit.

La intoarcere, am luat-o prin Budva, la Petrovac am facut stanga spre Podgorica, apoi Virpazar, unde-am dat peste Scutari (sau Skadar), un lac imens, cel mai mare din Balcani, apoi Podgorica (am luat-o pe tranzit, dar nu parea cine stie ce oras), Kolasin, Mojkovac, Berane, Rozaje si am intrat in Serbia pe la Spiljani. Undeva pana-n Kolasin ne-am oprit, am mancat ceva si-am facut traseul pana-n tara, ajutati si de un tirist care ne-a auzit vorbind, ne-a intrebat daca mergem spre Romania si ne-a aratat drumul, care era la fel cu cel pe care ni-l propusesem noi. Apoi am luat-o in sus spre Novi Pazar, Raska (aici treci cam la 5-10 km de Kosovo si e foarte interesant ca nu e absolut nici un indicator spre Pristina sau spre vreo localitate din Kosovo), Kraljevo, Krusevac, am intrat pe autostrada la Cicevac, dupa vreo 15 km am iesit, la Paracin, si-am luat-o spre Zajecar.

Vizualizare hartă mărită

Dupa Paracin, drumul a fost foarte prost, se lucra in multe zone, iar la Zajecar am facut un ocol prin Bor, pentru ca era circulatia deviata din cauza unor lucrari. Cred ca am pierdut vreo ora cu ocolul asta. Dupa ce am intrat inapoi pe drumul nostru, am luat-o inspre Negotin si apoi am intrat in tara pe la Drobeta, pe unde-am facut destul de putin, tinand cont ca drumul era foarte bun si era 5 dimineata, deci no police. Daca la dus am facut foarte multe opriri (poze, ocolul prin Belgrad, etc.), la intors am facut fix 19 ore (am plecat la 15:30 din Muntenegru si eram in Dristor la 12:30 a doua zi, in conditiile in care cel mai mare popas a fost cand am mancat, deci vreo 45 de minute, cred).

Alte idei (intrebari pe care le-am avut inainte de a pleca si pe care ni le-am lamurit acolo):

1. Drumurile in Serbia sunt asa si-asa (nu sunt gauri foarte multe, dar sunt destul de denivelate). Si la dus si la intors am mers noaptea, deci n-am avut mari probleme cu traficul. Despre Muntenegru, am auzit o gramada de povesti de groaza despre drumurile lor, dar la fata locului situatia a fost alta. Mi s-au parut destule de bune (bucata Zabljak – Kotor e impecabila), dar virajate ale naibii. Oricum, Muntenegru e plin de Golf 1 si 2, deci depasirile sunt lejere.

2. Politia ne-a oprit de doua ori in Serbia (ne-au cerut actele, s-au uitat pe ele si apoi ne-au urat drum bun) si o data in Muntenegru, unde ne-a prins radarul cu 76 in zona de 50. Ce e destul de nasol in Muntenegru e ca ai foarte multe zone cu 50, 60, 70, iar politistii stau cu pistol de radar, deci masina e in boscheti si politistul cu pistolul spre tine, pe marginea drumului, nici o sansa sa-l vezi de departe. Norocul nostru a fost ca, in timp ce ne explica intr-o engleza perfecta ce-am facut, a trecut pe langa noi un Passat la blana, de era sa-i sufle sapca. S-a uitat politistul foarte dezamagit dupa ala, ne-a dat actele si ne-a zis “You can go”. Nu stim exact de ce, dar ne bucuram c-a facut-o. Oricum, ca idee, e bine de mers legal, pentru ca si in Serbia si in Muntenegru destul de multa politie pe strazi.

3. Am trecut doar cu buletinul prin toate vamile (Romania, Serbia, Muntenegru, Croatia), fara absolut nici o problema. Am avut si imputernicire pentru masina (era pe firma), dar nu s-a uitat niciun politist sau vames la ea.

4. Taxe platite: autostrada in Serbia (o data 1 euro pentru vreo 15 km si o data 2 euro pentru vreo 30-40 km), vigneta in Muntenegru (10 Euro, nu mai stiu exact perioada, 6 luni sau un an)

5. Muntenegru are euro, deci no problemo. In Serbia, in schimb, totul e cu dinari (in afara de autostrada, unde se poate plati si in dinari si in euro).

6. Atat in Serbia, cat mai ales in Muntenegru, sunt indicatoare peste tot, deci sanse mici sa te ratacesti (un singur monument nu l-am nimerit din prima, nici acum nu stim unde l-am ratat prima oara :D).

Cam atat despre drum, urmeaza un post despre ce-i pe-acolo, cu poze cu tot, of course.