Nu numai la noi exista incompetenti

Acum ceva timp, scriam cum am fost ignorati la SIAB de catre organizatori si cat de usor ne-a fost sa obtinem acreditare la salonul auto de la Geneva. Atunci am zis ca suntem in urma fata de restul Europei, dar uite ca nu e asa si ca mai sunt incompetenti si pe la ei.

Pe la inceputul lui august am vrut sa rezolv cu acreditarea pentru salonul auto de la Paris, de la inceputul lui octombrie. Contactat oamenii de la salon, primit raspuns intr-o engleza de balta, trimis formularul necesar, primit asigurari ca in cateva zile vine acreditarea, asteptat sosire acreditare. Si astept o saptamana, asteptat doua, asteptat trei. Cand am vazut ca tot nu vin, am dat email (de fapt, vreo doua emailuri) sa vad ce se intampla. N-am primit nici un raspuns asa ca am sunat sa vad daca totul e ok, nu de alta, dar asteptam sa fiu sigur ca am acreditarile, inainte sa fac rezervari la hotel si avion. Cand am vorbit cu tipul cu care vorbisem pe email, supriza, numele meu nu aparea pe nicaieri. “Pai cum?” zic, “ca doar mi-ai spus ca in cateva zile primesc acreditarile”. Ca nu stie ce s-a intamplat si ca sa-i trimit pe fax. Zic ca mai greu cu faxul, dar ca i le trimit imediat pe email. Nu, ca emailul nu prea-l citeste. Aha, ****-**-* ****. Dupa ce l-am injurat putin in gand ii zic ca ok, i le trimit pe fax. A doua zi, supriza, cand sa faxuiesc formularele, imi raspunde o tanti si cica ala nu-i numar de fax si-mi da altul. Buun, le trimit la numarul alalalt si-l sun iar pe pretenarul meu Cristophe sa vad ce si cum. Canci fax, nu primise nimic si ma pune sa incerc din nou. A doua oara a mers. Ma suna omul foarte incantat sa-mi zica ca le-a primit si ca in ziua urmatoare o sa mi le puna la posta. A trecut o saptamana jumate si tot n-am primit nimic.

Bineinteles, ca biletul de avion s-a scumpit, camere nu prea mai sunt libere la hoteluri cat de cat aproapiate de locul unde-are loc salonul, dar asta e, mergem inainte. Dar ce sa inteleg eu din toata treaba asta, ca francezii sunt mai retardati decat restul lumii? Adica cum aia din Geneva au reusit sa se miste exemplar si tu nu esti in stare sa trimiti doua amarate de acreditari. Totusi vorbim de ditamai salonul auto, nu de SIAB.


Daca-ti place ce scriu eu aici si vrei sa fii la curent, poti sa te abonezi la Feed-ul RSS sau prin E-mail. Mersi!

Taguri pentru acest post: , ,
  1. 4 Comentarii la “Nu numai la noi exista incompetenti”

  2. Sorin Grumazescu
    Pe 19/09/2008 | #

    Un lucru e clar. Cum avem si noi retardatii nostri, asa au si restul tarilor retardatii lor. Pai ce-ai putea sa faci? Ai putea sa-i stresezi cu faxuri, telefoane, e-mail-uri, dar nu stiu cat e de indicat.
    Si daca nu prea citeste mail-ul, atunci cand il citeste, ca sa nu se mai oboseasca sa-ti dea un replay (e greu tare si e si complicat, pe bune), spune-i sa-ti trimita raspunsul cu…postalionul, ca doar n-ai nici o graba…

  3. Vlad Balan
    Pe 19/09/2008 | #

    Mda, ce sa-i faci. I-am mai dat un telefon intre timp si nu stiu de ce am eu impresia ca o sa-mi iau acreditarea la fata locului.

  4. Diana
    Pe 11/12/2008 | #

    As vrea sa am un program de spart parole si nu stiu ce se fac pt asta!! Oare nu exista??? Pt ca ceilalti nu stiu cum sparg parolele tuturor si spun ca au spart mii de parole si vreau si yoooooo!!

  5. Sorin Grumazescu
    Pe 13/12/2008 | #

    :)

Lasa un comentariu


Warning: fsockopen() [function.fsockopen]: php_network_getaddresses: getaddrinfo failed: Name or service not known in /home/vladbala/public_html/wp-includes/class-snoopy.php on line 1142

Warning: fsockopen() [function.fsockopen]: unable to connect to twitter.com:80 in /home/vladbala/public_html/wp-includes/class-snoopy.php on line 1142