vlad_skipper

Achtung! Aparent postul ăsta a ieșit mult mai lung decât anticipam. Nu-mi pare rău, merită, dar s-ar putea să nu fie interesant decât pentru cei care sunt interesați de cursurile astea, vor să-și ia brevet sau pur și simplu vor să vadă ce înseamnă școala de sailing Set Sail. Sau pentru cei cărora le face extraordinar de mare plăcere să mă audă pe mine vorbind.

S-o luăm cu începutul. Prin februarie anul trecut (2015), vine un văr de-al meu la mine și mă întreabă:

– Auzi, mă, nu vrei să ne băgăm la niște cursuri de sailing?

Pauză. După ce procesez un pic, vine și prima reacție:

– Uhm, ai ajuns la activitatea asta prin vreun algoritm sau ai scos-o așa, random?

În fine, și îmi explică vărul ăsta al meu cum s-a întâlnit el cu cineva care-a făcut, și că e fun, că apoi putem să mergem în Grecia printre insule cu barca și că, ulterior, dacă ne place, putem inclusiv să închiriem și noi barcă de capul nostru, că nu-i chiar atât de scump pe cât ai crede, etc. Ce să zic, treaba începea să sune din ce în ce mai interesant, așa că iete-ne pe 9 martie la The Ark lângă piața de flori de la Coșbuc, ca niște școlarei, cu caiete, pix și tot ce trebuie. [Click pentru restul articolului]

assassins_creed_5_unity

Noroc că au început ăștia să lanseze minim un AC pe an, că așa mai postez și eu ceva pe blog. Buun, revenind la ultimul Assassin’s Creed, Unity. N-am jucat încă Rogue, dar ținând cont că practic e un fel de Black Flag, n-o să vorbesc decât despre Unity, că ăsta e the new shit. Prima oară când am auzit care-o să fie treaba cu el, am fost încântat. Revoluția franceză suna destul de bine, îmi și imaginam o lume foarte asemănătoare cu AC II (best of the series). Apoi am văzut trailerele. Prima oară pe ăsta. Mi-a plăcut. Apoi pe ăsta. Mi-a plăcut și mai mult.

Apoi a venit lansarea. Cum PC-ul meu săracul a cam îmbătrânit, iar Unity are niște cerințe de sistem hardcore, n-am reușit să joc decât vreo oră, două, înainte să cedez psihic, așa că a trebuit să aștept ceva timp până am făcut rost de-un PS4. Până la urmă toate bune și frumoase, așa că hai la treabă, mai ales că aveam așteptări mari de tot. Lăsând la o parte problemele cu lansarea (eu nu prea am simțit așa multe buguri pe cât am tot citit), Unity nu m-a surprins (plăcut) cu absolut nimic. Adică mi-au plăcut câteva lucruri, dar cred că au fost mai multe care nu mi-au plăcut atât de mult.

În primul rând ar fi personajele. Și mai ales ăla principal, Arno. Arno Dorian pe numele lui complet. Lăsând la o parte faptul că numele pare luat din Twilight, Arno e simpăticuț el așa, dar slab rău ca personaj. Adică nu-l compar cu Ezio sau Altair, dar mi se pare cel mai slab personaj din toată seria. Nu știu dacă o să fie trilogie cu Arno, să aibă ăștia timp să mai dezvolte personajul, cum au făcut cu Ezio, dar deocamdată, eu nu m-am atașat deloc de personaj și nu m-aș îngrămădi să joc următorul AC doar pentru că apare Arno. Povestea din spatele lui e subțire, personajul e creat subțire, relațiile cu cei din jur sunt subțiri, ca să nu mai zic de cum vede el toată treaba asta cu asasinii, care e, ghici…subțire. Din păcate, povestea a fost cea care m-a atras atât de mult la seria AC și nu mi se pare că Ubisoft s-a mai apropiat vreodată cât de cât de ce au reușit cu Altair și Ezio. [Click pentru restul articolului]

fete_salon_auto_moto_2014

Ultima oară când am fost la un salon auto în România a fost acum vreo doi sau trei ani, tot în Piața Constituției. Mă rog, vorba vine salon, că-i mai mult o parcare băgată într-un cort. Țin minte că atunci, pe lângă faptul că nu era nimic interesant, m-a mai și oprit poliția când am plecat, că vorbeam la telefon, și mi-am luat amendă. O fi printre puținele evenimente auto din România, dar după ce am văzut Geneva, Frankfurt sau Paris, cam greu să apreciezi ce se întâmplă în corturile din fața Casei Poporului.

În fine, ideea e că anul asta am vrut să merg să mai văd care-i treaba și dacă s-a mai schimbat ceva, așa că [Click pentru restul articolului]

Un an fără țigări

Este, frățiuc! Așa cum povesteam anul trecut, 18 februarie 2013 a fost prima mea zi de nefumător, după vreo 12 ani în care i-am îmbogățit pe alde Philip Morris sau British American Tobacco. Așa că hai să vă facă tata un follow-up, în caz că nu puteți să dormiți noaptea de grija mea. Deci, cum se prezintă situația un an mai târziu? [Click pentru restul articolului]

Amintiri de la Neurologie

Mă rog, vorba vine “amintiri”, că încă mă distrez la salonul de Neurologie de la Spitalul Judeţean Buzău. Nu, n-am păţit nimic eu, doar că am prestat pe post de însoţitor al bunicului meu. În fine, astea-s detalii, ideea e că nu ţin minte să mai fi fost vreodată într-o secţie de Neurologie, dar situaţia pe-acolo e fucked up rău de tot. La cap, mai ales.

În primul rând, nu ştiu de ce, dar aveam impresia că Neurologia şi Neuropsihiatria sunt două chestii diferite. În situaţia în care chiar sunt, atunci nici nu vreau să mă gândesc cât de minunată e o vacanţă la Neuropsihiatrie. Pentru că la Neurologie e raiul pe pământ. Nu prea mă uit la filme horror, dar am văzut destule scene cu tot felul de zănatici internaţi prin tot felul de ospicii, legaţi, în sevraj, etc. Ei bine, la fel de minunat e şi la Neurologie. Chiar am avut plăcerea să-mi petrec câteva nopţi frumoase la o şezătoare cu un beţiv de-ăsta, care mi-a povestit cum a fost el şofer de autobuz la Pleşcoi, până a ieşit la pensie. Am avut nişte conversaţii de-a dreptul încântătoare, pentru că, dacă-l ţineam de vorba, era singura modalitate de a-l ţine să nu urle că pică tavanul pe el, că e cutremur sau că a căzut cu autobuzul în râu şi se îneacă toţi pasagerii şi eu, futu-mi Cristoşii mamei să mi-i fut, nu [Click pentru restul articolului]

Assassin’s Creed IV: Black Flag

assassins_creed_4_black_flag

Așa cum ziceam anul trecut pe vremea asta, Assassin’s Creed este seria de jocuri care îmi place cel mai mult în momentul de față. Încă nu m-am hotărât dacă îmi place mai mult decât Prince of Persia, pentru că prințul e în vacanță momentan. Chiar i-am întrebat pe cei de la Ubisoft de el anul trecut, la lansarea AC3 în România, și mi-au zis că “deocamdată se regăsește”. E, să se regăsească atunci, dar sper să nu fie fraieri și să pună la naftalină o serie foarte mișto. În fine, înapoi la Assassin’s Creed.

După ce III a fost entertaining dar nu m-a dat pe spate, așteptam IV (Assassin’s Creed IV: Black Flag pe numele lui complet) cu un soi de scepticism amestecat cu nerăbdare. Din păcate, fix când s-a lansat am făcut eu o șmecherie și-am stat cu mâna în gips o lună, cu un deget fracturat (și ăla mare, care mișcă manetuța de la controller), dar cum m-am “liberat”, l-am jucat. Acum doar ce l-am terminat și încă nu știu dacă mi-a plăcut sau nu. De fapt, vorbesc prostii, că de plăcut, mi-a plăcut, dar nu-mi dau seama dacă îmi place felul cum evoluează seria. Dar despre asta discutăm mai încolo.

Pe scurt, după ce în celalte jocuri am ars-o prin Orientul Apropiat, Italia și Statele Unite, în IV suntem pirați, tătică. Personajul principal e Edward Kenway, mare sculă de pirat de prin secolul al XVIII-lea, tatăl lui Haytham Kenway (chiar apare la un moment dat, ca puradel) și bunicul lui Connor, personajul principal din III. Acum hai s-o luăm pe rând: [Click pentru restul articolului]

Na c-am fost şi la Bloggers Open 2013, cel mai cel turneu de tenis din online :) În primul rând, m-am simţit super bine că am schimbat, în sfârşit, partenerii de tenis. Ce să zic, sportul nu este unul extrem de popular printre prietenii mei, aşa că am avut doar doi parteneri în ultimii mulţi ani. Tot din cauza asta nu prea am ştiut la ce să mă aştept când m-am înscris, deşi m-am mai liniştit un pic după ce am văzut câteva video puse pe Instagram sau pe Facebook :D

După ce-am aflat desfăşurătorul, deja îmi făceam planuri ce-o să fac cu timpul liber pe care-o să-l am duminică (când erau semifinalele şi finala), în afară de demonstrativul pe care voiam să-l văd. Ei bine, uite că n-a fost chiar aşa, pentru că am ajuns în semifinale, după două prime tururi trecute ok şi un al treilea în care Alex Drăgan m-a alergat de mi-au sărit capacele. Dar am înfrânt. În schimb, treaba a stat altfel duminică, care a început prost de cum am ajuns la teren. În primul rând, [Click pentru restul articolului]

Fără Ea…

deodata

Și, deodată, Ea nu mai e. Și toată viața ta, așa cum o știai și cum ți-ai plănuit-o, s-a spulberat. Puf, dispărută într-o clipă. Sau între două fumuri de țigară, vorba cântecului. În fiecare dimineață te trezești în același pat străin, fără nimeni lângă tine. Și seara degeaba întinzi mâna să-i simți coapsele sau părul, pentru că tot ce atingi e așternutul. În fiecare dimineață deschizi ochii bucuros, crezând că a fost doar un coșmar, pentru ca, în câteva clipe, să fii lovit de realitate..ca Ea chiar nu mai e. Și nu, nu-i zici așa, cu literă mare, pentru că o crezi Dumnezeu. Ci pentru că așa s-a trecut singură în agenda telefonului tău, la puțin timp după ce v-ați cunoscut. Știa Ea ce știa.

Deși fizic încă există, trăiește, respiră, visează, iubește, pentru tine a murit. Te gândești la Ea cu aceeași durere cu care te gândești la cineva drag care nu mai este. Există, dar doar în mintea și în inima ta, pentru că în realitate nu mai există. Cel puțin nu pentru tine. Ai momente când o urăști din toată inima. Ai momente când îți vine să-ți dai palme că ai fost un prost și că ai pierdut-o. Ai momente când doare de nu știi ce-i cu tine. Ai momente când te bucuri că ai scăpat, pentru că îți amintești toate defectele ei, de la cele mari la cele mai mărunte. Ai momente când te întrebi dacă se gândește la tine vreodată. Ai momente când o iei razna la gândul că altcineva se bucură de ceva care, până nu de mult, era doar al tău. Ai momente când îți dorești să sufere. Ai momente când te-ai duce și-ai bate la ușa ei doar ca să o vezi. Să stai, pur și simplu, în ușă, fără să zici nimic, și să o privești, pentru că ți-e dor de Ea de nu știi ce-i cu tine. Și toate astea te otrăvesc. Și te sufocă. Nu-ți închipuiai că [Click pentru restul articolului]

“La plăcinte” înainte

Probabil că expresia asta e primul lucru care-ţi vine în cap când auzi de numele localului ăstuia minunat, “La plăcinte”, de pe Dacia. Şi dacă nu, înseamnă că ai o problemă :D

Ieri-seară am ieşit cu un prieten să bem o bere. Şi, bineînţeles, când vine vorba de astfel de activităţi, dacă cineva zice “hai să mergem undeva să nu fie în Centrul Vechi, că-mi bag p***-n el de Centru Vechi”…panică! Unde dracu’ mergem? Că n-am mai mers într-un bar în altă parte de când avea Mihai Trăistariu păr. Cel puţin nu într-unul în care să putem ajunge pe jos, de la Unirii. Aşa că ia-o frumos la pas spre Universitate, treci printre protestatarii de la Piaţa Universităţii care uniţi, salvează, şi ţine-o tot înainte spre Romană. Prima destinaţie a fost Journey Pub, pe care mi l-au lăudat mai mulţi prieteni vara asta. Ce-i drept, ei vorbeau de terasă…că, înăuntru, nu m-a dat pe spate. Drăguţel locul, dar o atmosfera destul de “studenţească”, cel puţin aşa mi s-a părut. În fine, ieşim, hai să vedem unde mai mergem. Terminus! Că şi-aşa n-am mai fost de-o sută de ani. Şi ăla de lângă el, cum dracu’ îi zice? Mai târziu vedem că Primus. Ajungem şi acolo, la fel de slăbuţ. Duminică seară, trei amărâţi la mese, atmosferă de Regie.

La care prietenul ăsta al meu zice că a trecut pe lângă un restaurant nou, undeva pe Dacia, aproape de Romană, care arată binişor şi care era full de oameni. “La plăcinte” pe numele lui. Bineînţeles, râzi un pic, că nu poţi să auzi de un local care se cheamă “La plăcinte” şi să nu râzi un pic. Dar dup-aia o iei uşurel spre el, să vezi care-i treaba. Ajungem noi acolo, găsim frumuşel o masă, ne-aşezăm, intrăm repejor în posesia a două meniuri şi dă-i şi holbează-te la plăcinte. Multe tare. Şi arată bine de tot. De fapt, [Click pentru restul articolului]

Fifa 14, la revedere

Şi dacă tot am fost săptămâna trecută la turneul de Fifa 14 cu DolceSport şi l-am mai şi câştigat, am plecat de-acolo c-o splendidă diplomă şi cu un DVD cu Fifa 14. Nu-l jucasem până atunci pentru că am descoperit că, de când am cumpărat anumite jocuri de la EA şi Ubisoft, nu le mai iau de pe torenţi pentru că nu vreau să-mi stric Originul şi Uplay-ul sau cum naiba se cheamă utility-ul ăla de la Ubisoft. Mă rog, nu că aş fi luat Fifa oricum, unu la mâna pentru că îmi place să-l joc doar pe consolă, cu prietenii la o bere, şi doi la mâna, că tot farmecul, când eşti singur, este să intri online şi să-i arzi pe alţii mai nepricepuţi ca tine (sau să ţi-o iei de la meseriaşi). De exemplu, când am instalat Fifa 14 acum, mi-am dat seama că pe Fifa 13 l-am sărit din schemă pentru că pe 12 l-am jucat extrem de puţin (un pic online şi aia a fost, că a apărut Battlefied 3 şi, de-atunci, când vreau să mă relaxez un pic, prefer să zbor două-trei căpăţâni decât să joc fotbal, parcă-i mai relaxant).

În fine, şi cum ziceam, dacă tot am făcut rost de joc, weekendul ăsta l-am instalat şi hai pe treabă. Online seasons sau cum le spune şi dă-i şi bate la ei. O chestie pe care am observat-o jucând Fifa 12 pe PC (cu controller de Xbox) şi pe Xbox este că îi faci praf pe PC. Nici acum nu-mi dau seama cum am putut vreodată să joc Fifa din tastatură, dar controllerul rulează. Dacă pe PC am ajuns lejer în liga 3-4 şi, cu puţin efort, am ajuns în 2, pe Xbox stă treaba altfel…mult mai greu. E, cam aşa şi cu 14. După vreo câteva meciuri de acomodare, am început să bat la băieţi până am ajuns, frumos, în liga a 2-a. Dup-aia s-a terminat weekendul, mi-am făcut şi nişte nervi şi l-am dezinstalat. De ce? Păi: [Click pentru restul articolului]